VULPEA-Flacara nestinsa a padurilor

Vizualizari: 5014

Postat de romaniaturistica

Judet: Nespecificat

Localitate: Nespecificat

Rating (0 voturi):

Rating personal: (nu sunteți logat)

Data adaugarii: 01.01.2012

  Vulpea a fost vânată cu pasiune încă din vechime. Blana ei frumoasă şi călduroasă a fost dintotdeauna râvnită de toţi. Din cauză că este lipsită de posibilităţi de camuflare, spre deosebire de alte sălbăticiuni, vulpea este uşor de văzut de la mare distanţă, atât în pădure cât şi pe câmp.

     Vulpea este singurul animal, care asemenea omului, posedă o mimică extrem de variată şi de expresivă. Nici una din vietăţi nu rânjeşte, nu se bucură, nu face pe indiferenta, pe plictisita, mai bine decât vulpea, ilustrând starea de spirit adecvată acţiunii pe care o întreprinde.

    Vulpea este un mamifer carnivor de talie mică. Poate fi recunoscută după capul alungit picioarele scurte, apte pentru săpat, şi coada lungă, stufoasă, prevăzută cu un ciucure alb. Lungimea este între 110 şi 130 de cm , din care 30-40 de cm îi revin cozii .

    Greutatea variază între 6 şi 10 kg. Glandele anale secretă un miros specific, constând dintr-o materie vâscoasă care aduce cu mirosul de florii de iris sau cu cel violetei.

   Natura a înzestrat-o cu o blană de culoare splendidă, care variază de la roşcat la cenuşiu-negricios, pentru ca iarna să capete un roşu strălucitor, pe spate culoarea este, în general uniformă. Primăvara este momentul când năpâleşte.

   Femela se împerechează în ianuarie-februarie, după care la o distanţă de numai două luni naşte 3-6 pui, rar 10 pui, care până la împlinirea a 14 zile sunt orbi. Vârsta maximă la care poate ajunge vulpea este de doisprezece ani.

    Se hrăneşte cu rozătoare ouă, păsări sălbatice şi domestice, insecte, hoituri, fructe atât din livadă cât şi din pădure, pui de porc mistreţ, şi chiar peşti , însă cel mai "delicios " rămâne iepurele , care la rândul său îşi manifestă personalitatea prin amuzantul joc al urechilor. Cei mai înverşunaţi duşmani ai vulpii sunt urşii şi lupii ,dar şi păsăretul , îndeosebi coţofanele şi gaiţele care o urmăresc pretutindeni până şi-n aşezările umane şi o dau de gol

      Teritoriul de vânătoare al vulpii se întinde pe o suprafaţă de 5-10 km distanţă de vizuină, care se află într-o viroagă , groapă , într-un mal lutos sau nisipos ."Locuinţa "se transmite din generaţie în generaţie ,fiind mărită , dacă este nevoie ajungându-se astfel până la 60 de cm.

   Vizuina este construită din galerii etajate, având cel puţin patru, cinci intrări .

  Una din marile atracţii ale vulpii este că poate fi vânată tot timpul anului şi în diferite moduri , diferite de oricare alt animal. Poate fi vânat călare , metodă practicată mai ales în Regatul Unit al Marii Britanii , sau la picior , se ajunge chiar până la vânătoarea la vizuină cu basetul sau foxul sârmos , care dau rezultate spectaculoase în perioada împerecherii .

 Un alt procedeu, tot mai des întâlnit este împuşcarea vulpii mai ales iarna. Atunci,când zăpada este mare, fie pe ger sticlos în zorii zilei, fie seara, folosindu-se ca momeală o "chemătoare ", prin care se imită strigătul iepurelui râvnit sau chiţăitul şoarecelui , vânătorii încearcă , şi de cele mai multe ori reuşesc să-şi atingă scopul, acela de a prinde vulpea pe "poziţie greşită şi a o vâna. Aceasta se apropie, mai ales atunci când este înfometată , destul de naiv, pentru a-şi lua presupusa pradă şi , bineînţeles , "cade în plasă". Datorită simţuriilor , foarte bine dezvoltate, îndeosebi a auzului, vulpea se împuşcă foarte greu, orice mişcare fiind recepţionată de aceasta . Adesea vulpea  vede şi, mai ales, simte cu mult înainte de a fi zărită, găsind de cele mai multe ori soluţii inedite şi subtile pentru a-şi salva preţioasa blană. Pentru a avea succes la vânătoare de vulpe trebuie să ştim un secret , şi anume acela de a ne mişca cât mai puţin şi a ne camufla.

  Sporul efectivelor este limitat de "intervenţia " omului, lupului, ,râsului , păsărilor răpitoare , precum şi a bolilor ( râia, turbarea) şi a condiţilor de hrană.

  Vulpea îşi poartă cu multă grijă şi chibzuinţă podoaba naturală, ştiindu-se îndelung râvnită.

Cu şiretenia de care dă dovadă îşi procură şi adună lucrurile de care are nevoie, şi nu renunţă nici la furtişag , astfel că "dă iama" până şi-n sate .

MIHAI DĂNĂILĂ