Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Târgul regional pentru artizanat și mesteșuguri 2014, Ploiești

Postat de romaniaturistica

Ultima modificare: 23.03.2015 23:40 De catre: administrator

Judet: PRAHOVA

Localitate: MUNICIPIUL PLOIESTI

Data inceput: 02.04.2014

Data final: 06.04.2014

Vizualizari: 1893

Data adaugarii: 03.04.2014

În perioada 02-06.04.2014 Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism prin Oficiul Teritorial pentru IMM-uri Ploieşti organizează “Targul regional pentru artizanat si mestesuguri 2014” în zona Halele Centrale ( parcarea Palatului Culturii ) din Ploieşti.

Târgul susţine micii meşteşugari în promovarea produselor proprii, conservarea şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone şi este organizat în cadrul Programului naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, implementat de către DIMMMAT.

Prezent la ceremonia de deschidere, în data de 02.04.2014, domnul George Constantin Brezoi, secretar de stat în cadrul DIMMMAT a apreciat interesul deosebit al meşterilor şi artizanilor din cele 8 judete arondate OTIMMC Ploieşti participanţi la eveniment, în a respecta tradiţia populară românească atât în ceea ce priveşte modul de prelucrare a materialelor folosite cât şi în realizarea produsului final.

Prin susţinerea micilor meşteşugari în promovarea produselor proprii şi conservarea şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone urmărim câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii, stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală, creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia, dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale precum şi promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă. ” a declarat George Brezoi.

În cadrul tărgului sunt expuse produse dintr-o gamă variată: covoare tesute manual, ii, ştergare, broderii, papuşi folclorice, oua încondeiate, articole din sticlă pictată, bijuterii, produse din ceramică realizate fară a utiliza roata olarului ci folosind o tehnică veche de aproape 6000 de ani

De asemenea, pe toată perioada de desfăşurare a manifestării vor avea loc ateliere de lucru în care artizanii şi meşteşugarii vor explica şi vor demonstra practic cum se realizează produsele lor.

Informaţii de background:

Obiectivul Programului naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, implementat de către DIMMMAT îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Programul este multianual, iar în anul 2014 se concretizează prin organizarea a opt Târguri Regionale pentru Artizanat şi Meşteşuguri: OTIMMC Ploieşti - 02-06 aprilie 2014, Halele Centrale (lângă Palatul Culturii), OTIMMC Constanţa -12-16 aprilie, Pavilionul Expozitional Constanţa, OTIMMC Iaşi - 30 aprilie - 4 mai, Sala Atrium- Palas Iaşi, OTIMMC Târgu Mureş - 30 iunie-3 august, Cetatea Sighişoara, OTIMMC Braşov – 03 – 07 septembrie, Internatioal Trade Center, OTIMMC Timişoara - 18-22 septembrie, Muzeul Satului Banatean,OTIMMC Cluj - 08-12 octombrie, Expo Transilvania, OTIMMC Craiova ( urmează a fi stabilit).


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni