Articol supus moderării, urmând a fi plasat în secțiunea Ski în Romania la categoria Sporturi de iarnă.

Sursa FRSB, articolul va fi adaptat și moderat

Schiul alpin a evoluat treptat de la schiul nordic, care a sosit în Europa Centrală din Norvegia. Nici stilul  ”Telemark” (cu un picior in fata celuilalt) şi nici echipamentele nu au fost însă potrivite pentru pantele abrupte. Acest lucru a condus la evoluția treptată a schiului alpin şi separarea sa de schiul “cross country”. În scopul de a avea un control complet al schiului şi de a gestiona fără riscuri un deal abrupt la o viteză mai mare, a fost necesar să se adapteze echipamentul. La scară largă dezvoltarea schiului alpin a fost însoţită de apariția unor statiuni de iarnă, cu hoteluri, skilifturi si infrastructură adaptată. Schiul alpin a fost introdus la Jocurile Olimpice de la 1936 la Garmisch-Partenkirchen, în secțiuni de combinaţii alpine de bărbaţi şi femei. Popularitatea a crescut, după al doilea război mondial. Primele Jocuri Olimpice de după război au inclus trei discipline de schi alpin: schi alpin, slalom; şi combinata alpină. Astăzi, schiul alpin are şase discipline olimpice şi un Campionat Mondiale separat. Este un sport popular și oferă un spectacol atractiv atunci când se realizează de către schiori de top din lume.

Disciplinele de schi alpin

Slalom. Principiul slalomului este acela de a schia în jos pista, cât mai repede posibil, în timp ce se trece prin toate porţile montate pe pârtie. Numărul de porţi pentru cursa bărbaților este între 55 şi 75, iar pentru femei de 40 până la 60. Distanța și plasarea lor pe parcursul cursei sunt stabilite prin norme. Slalom constă dintr-un sistem cu două runde. După primul tur, se construieste un nou curs. În cursele de Cupă Mondială, în care doar 30 de schiori se califică pentru runda a doua, se începe în ordine inversă, adică câştigătorul primului tur pleacă ultimul în cursă. Câștigător este sportivul cu cel mai bun timp total de victorii de la prima şi a doua rundă.

Slalom uriaş. Slalomul uriaş, se numără printre disciplinele aşa-numite “tehnice”. Cursa de slalom este mai lungă şi porţile sunt departe una de cealaltă. Pârtia de concurs pentru femei este între 250m şi 400m, iar pentru bărbaţi este între 250m până la 450m. Cursa este împărţită în două runde. Ordinea de pornire este aceeaşi ca şi la slalom. Poziţiile sunt determinate de timpul total de ambele runde, castigatorul are cel mai bun timp total.

Slalom super-uriaș (Super G). Super-G combină caracteristicile slalomului gigant cu schiul alpin. Este o cursă de viteză, uneori schiorii coboară cu viteze de până la 90km/oră. Există, de obicei, cel puţin 35 de porti de pe cursa pentru bărbaţi şi 30 pentru femei, prin care schiorii trebuie să treacă. Numărul de porţi se determină proporţional cu scăderea verticală a cursului. Este una dintre cele mai tinere discipline alpine. Aceasta a fost introdusă la Jocurile Olimpice de la Calgary, Canada, în 1988. Cursa are doar o rundă, şi câştigă schiorul cu cel mai bun timp. Ca şi în cazul altor tipuri de slalom, super-G, permite schiorilor doar un vizual de verificare a cursului înainte de începutul cursei, fără să li se permită să aibă un antrenament de practică.

Schi alpin. Aceasta este cea mai rapidă şi una dintre cele mai vechi discipline alpine. Aceasta a fost o parte regulată a programului olimpic din 1948. Durata cursului standard este între 1 minut şi jumătate şi 2 ½. În cele mai rapide runde, schiorii coboară și cu viteze de mai mari de 130 km/oră; la concursul celebru de la Kitzbühel s-au atins viteze de 150 km/oră. Cursul este marcat cu porţi, dar care nu sunt destinate pentru a trece prin ele. Timpul se măsoară cu precizie de o sutime de secundă. Cursa are un singur tur, schiorul cu cel mai bun timp câştigă.