Sighişoara-Bijuteria medievală a României
Vizualizari: 6500
Postat de
Ultima modificare: 09.11.2014 12:07
De catre: administrator
Judet: MURES
Localitate: MUNICIPIUL SIGHISOARA
Rating (1 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Sighişoara, „Bijuteria medievală a României” îşi aşteaptă vizitatorii pentru a-şi dezvălui misterul strâns în zidurile îmbătrânite de vreme în sutele ani de existenţă. <!--?xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" /-->
Aşezarea geografică îi conferă Sighişoarei un rol de poziţie cheie pe valea Târnavei Mari, fiind un punct de intersecţie al principalelor drumuri, precum şi un important nod de cale ferată.
În valea largă a Târnavei Mari, se ridică Dealul Cetăţii, de pe care coboară oraşul şi care este înconjurat ca un adevărat brâu de dealuri mai înalte. Aceste dealuri cu păduri, îmbrăcare în fiecare anotimp în alte culori, de la albul zăpezii la ruginiul frunzelor de toamnă, dau Sighişoarei un farmec aparte, care invită pe cei care trec pe aici să facă un popas pentru a se bucura de priveliştea, liniştea şi frumuseţea locurilor, iar pentru cei ce îndrăgesc drumeţiile, sportul în aer liber ori vânătoarea – Sighişoara şi împrejmuirile ei oferă condiţii excelente.
În decursul timpului, pe străduţele înguste şi-au purtat paşii personalităţi mai mult sau mai puţin celebre. Dintre acestea, cea mai importantă desigur este aceea a fiului lui Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti – supranumit Vlad Dracul - membru al Ordinului Dragonului, care între anii 1431-1436 a locuit în Cetatea Sighişoarei.
În străinătate numele Sighişoarei este asociat de cel ce a fost fiul lui Vlad Dracul, celebrul Vlad Ţepeş, supranumit Dracula. Se presupune că Vlad Ţepeş s-ar fi născut la Sighişoara, în fosta casă a corpului de pază, unde a fost găzduit tatăl său în anii de pribegie, care astăzi se numeşte „Vlad Dracul”.
Astăzi, vechea Cetate – cu turnuri semeţe şi ziduri sumbre dar ospitaliere, ce se înalţă vertical spre veacurile care vin, păstrând grijuliu între zidurile sale bătrâne case policrome descrise cu generozitate în filele cronicarilor, învechite de istoria vremurilor – este considerată a fi singura cetate medievală locuită în întregime din Europa.
Parte a Patrimoniului Universal UNESCO, Cetatea medievală Sighişoara este un punct de atracţie pentru turişti din întreaga lume care vin să-i descopere farmecul descris în cronici şi recreat în timpurile moderne în cele mai neaşteptate moduri...
Ospitalitatea locală este transpusă în numeroasele hoteluri, pensiuni şi restaurante care îşi întâmpină oaspeţii cu servicii la cele mai înalte standarde de calitate.
Vă aşteptăm cu drag să ne fiţi oaspeţi!