Săptămâna Patimilor - Săptămâna Mare

Vizualizari: 1650

Postat de administrator

Ultima modificare: 09.04.2017 15:04
De catre: administrator

Judet: SUCEAVA

Localitate: MANASTIREA HUMORULUI

Rating (0 voturi):

Rating personal: (nu sunteți logat)

Data adaugarii: 06.04.2017

Săptămâna Patimilor - Săptămâna Mare

Perioada care precede sărbătoarea Învierii Domnului este Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, perioadă caracteristică, rituală, marcată de două momente aparte: Joia Mare şi Vinerea Seacă.

În Joia Mare (Joia Patimilor), după credinţa populară, se deschid mormintele, cerul şi porţile raiului, find un moment în care se manifestă cultul morţilor. Femeile împart colaci, plăcinte, vase din lut sau ceramice, umplute cu apă, vin sau mâncare şi însoţite de lumânări aprinse, pentru pomenirea celor dispăruţi.

În Bucovina, La Breaza, Moldoviţa şi Poiana Stampei încă se mai păstrează obiceiul aprinderii focurilor, pentru ca spiritele morţilor să vină printre cei vii, pe la casele unde au trăit şi să petreacă împreună Paştele.

Ultima zi de vineri din Postul Mare este cunoscută sub mai multe denumiri:

Vinerea Mare, pentru că aparţine ciclului pascal al Săptămânii Mari; Vinerea Seacă, pentru că în această zi se ţine post negru; Vinerea Patimilor, pentru că Iisus a pătimit şi a fost răstignit într-o vineri; Vinerea Paştelui, pentru că precede marea sărbătoare a Învierii Domnului, Paştele. În această zi, Aerul (pânza pe care este zugrăvită înmormântarea Domnului Iisus Hristos), care simbolizează trupul neînsufleţit al Mântuitorului, este scos din altar şi aşezat în mijlocul bisericii, pentru priveghere, unde stă până la Înviere.
O serie de munci gospodăreşti se desfăşoară în Săptămâna Patimilor: bărbaţii curăţă spaţiul gospodăriei, repară gardurile, ară grădina, taie lemne, iar femeile deretică prin casă, văruiesc, spală albiturile, înroşesc sau încondeiază ouă, pregătesc alimentele rituale (pască, babe, moşi sau moşnegi, cozonaci, învârtite, plăcinte, colaci, mielul Paştilor). Este perioada în care, dominaţi de sfintele îndatoriri, dar şi temători de constrângerea tradiţiei, de ironia semenilor, gospodarii intră într-un fel de competiţie unii cu alţii, dorind fiecare ca prin tot ceea ce face să fie considerat în rând cu oamenii.

Făcută în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare (Sâmbăta Paştelui), pasca este cea mai însemnată coptură, fără de care în Bucovina nu ar crede cineva că a sosit Paştele. Se face din făină de grâu, sub formă rotundă (în amintirea scutecelor cu care a fost înfăşat Iisus) sau sub formă pătrată (pentru că şi mormântul în care a fost înmormântat Mântuitorul a fost pătrat).
Pasca se înfrumuseţează la margini cu împletituri, iar la mijloc cu o cruce împletită sau simplă, care semnifică crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul lumii. Se fac însă şi păşti simple, fără împletituri şi fără cruce la mijloc, numai cu zimţi pe margine.

Între împletituri sau între zimţi se pune de regulă brânză de vaci, mai rar de oi, sărată şi frământată cu gălbenuş de ou, zahăr, scorţişoară şi împodobită cu stafide.
Păştile cu cruce diametrală se duc în ziua de Paşte la biserică, ca să se sfinţească; cele simple sunt destinate membrilor familiei, iar cele micuţe, numite păscuţe, se fac în special pentru bucuria copiilor sau pentru a se da săracilor care stau la uşa sau la poarta bisericii.
Alături de pască, care ocupă un loc privilegiat în cadrul ceremonialului slujbei de Înviere, femeile mai coc de Paşte şi alte copturi, precum: cozonaci, plăcinte, babe, învârtite.
Pasca se face nu numai de Paşte, ci şi de Sfântul Gheorghe, de Înălţare sau Ispas şi de Duminica Mare sau Rusalii. După Duminica Mare însă şi până la Paştele viitor, pască nu se mai face.

Simboluri tradiţionale cu o profundă semnificaţie, ouăle roşii, încondeiate sau închistrite special cu ocazia marii sărbători a Învierii reprezintă în plan spiritual o revoluţie, o regenerare spre binele omului. Multe legende din spiritualitatea bucovineană au Învierea drept punct de pornire pentru înroşirea ouălor. Se spune că pietrele pe care le aruncau jidovii în Iisus când acesta ieşea din templu se transformau în ouă roşii sau că datina înroşirii ouălor a apărut pentru a ni se aminti chinurile îndurate de Mântuitor, sângele vărsat în timpul răstignirii. Conform unei alte legende, Maica Domnului s-a dus cu un coş cu ouă ca să-i înduplece pe păzitorii lui Iisus răstignit, însă pentru că aceştia au refuzat orice dialog, ea a aşezat coşul cu ouă la picioarele fiului, iar sângele care curgea din trupul lui Iisus a înroşit ouăle, moment în care Mântuitorul a zis: „De acum să vopsiţi ouă roşii”.
În Bucovina, ouăle se înroşesc în Joia Mare, Vinerea Seacă şi Sâmbăta Paştelui. Se întrebuinţează de Paşte nu numai ouă roşii, ci şi de diferite alte culori: galbene, verzi, albastre. Pentru că la început se făceau numai ouă roşii, bucovinenii fac şi aşteaptă sfntele Paşte mai mult cu aceste ouă şi tot de aceea există datina de a se vorbi numai despre ouă roşii. Pe lângă
aceste feluri de ouă, numite în unele părţi din Bucovina merişoare, fiindcă au numai o singură culoare, femeile mai fac, încă de la Buna Vestire, două feluri de ouă: încondeiate şi închistrite (împistrite), deosebirea între ele constând în tehnica de ornamentare.

Ouăle încondeiate se lucrează întotdeauna calde, pentru a permite o uscare rapidă a tuşului şi se folosesc pensula şi peniţa. Ouăle închistrite (numite şi „muncite” sau „necăjite”, pentru că presupun multă răbdare, atenţie şi pricepere) au ca element de bază ceara, care se transpune pe suprafaţa oului, după care urmează îmbăierea succesivă în culori. Se lucrează cu chişiţa şi se ornamentează reci, numai baia de culoare este caldă, iar când sunt gata ornamentate se pun în preajma unei surse de căldură pentru topirea cerii.
Încondeierea şi închistrirea ouălor sunt meşteşuguri care, prin măiestria combinării motivelor tradiţionale şi îmbinarea culorilor, dar şi ca urmare a influenţelor transculturale, mai ales ale populaţiei huţule, au devenit în timp o adevărată artă.

Motivele vechi, „bătrâneşti”, preluate din legendele populare („calea rătăcită”) sau din viaţa de zi cu zi („coarnele plugului”, „năframa”, „spicul de grâu”), alternează cu motivele solare („rozeta”) sau religioase („crucea”). Diferenţierea între principalele localităţi în care se practică meşteşugul încondeierii sau închistririi ouălor se face prin intermediul paletei cromatice. Astfel, roşu este specific pentru Brodina, portocaliu pentru Moldoviţa, verde, albastru pentru Ulma, negru pentru Ciocăneşti etc. Tradiţional, se foloseau culori naturale, obţinute din plante sau anumite părţi ale acestora (frunze, flori, scoarţă, rădăcini). Astăzi se încearcă din nou obţinerea culorilor naturale, însă marea majoritate a creatoarelor folosesc coloranţi chimici din comerţ.

Sâmbătă seara, când începe a se îngâna ziua cu noaptea, toate pregătirile pentru sărbătoarea Paştelui sunt fnalizate, motiv pentru care orice lucru de mână încetează. Nu încetează însă datinile şi credinţele care, dimpotrivă, continuă până luni, după Duminica Tomii.
Sărbătoarea Paştelui şi îndeosebi Învierea, cea mai mare dintre toate sărbătorile de peste an, este întâmpinată pretutindeni cu mare bucurie, fiind o manifestare a divinităţii în lumea văzută, când legătura dintre om şi Dumnezeu este mai puternică decât oricând. Omul petrece sărbătoarea cu sufletul şi cu trupul curat, cu armonie, măreţie şi cu un adânc sentiment de iubire pentru semenii săi.
Cu ani în urmă, cei care mergeau la slujba de Înviere, dar şi toţi membrii familiei când se sculau dimineaţa, în prima zi de Paşte, se spălau pe faţă într-un vas mare, în care se afla apă proaspătă şi curată, unul sau mai multe ouă roşii, precum şi câţiva bănuţi de aur sau de argint.
Prin acest ceremonial, omul se asigura să fie uşor şi sănătos ca oul, să aibă peste an faţa îmbujorată precum culoarea roşie a oului, să fie curat ca argintul şi ca aurul şi să îi meargă bine tot anul. Astăzi, obiceiul se mai practică încă, în special dimineaţa, în prima zi de Paşte, când oamenii înlocuiesc bănuţii de aur sau de argint cu monede şi mai adaugă în vas şi unul sau mai multe fire de busuioc. Se spală simbolic pe faţă şi-şi fac cruce pe frunte cu apa uşor înroşită de la oul vopsit în speranţa că vor fi, pe tot parcursul anului, sănătoşi, puternici şi frumoşi ca oul cel roşu.

Toţi cei care participă la slujba de Înviere trebuie să aducă cu sine şi o lumânare, pe care o aprind şi o ţin aprinsă în tot timpul săvârşirii sfintei slujbe de către preot. De asemeni, aduc cu ei şi coşurile pascale (împletite din nuiele şi acoperite cu ştergar alb, împodobit cu cusături), pline de produse alimentare sau obiecte de uz casnic, pentru a fi sfinţite: pască, ouă, unt, cozonac, sare, brânză, zahăr, friptură, cârnaţi, afumături, busuioc, o lumânare. Produsele pascale se consumă la masa festivă de Paşte sau, unele dintre ele, încă se mai păstrează în casă pentru a fi folosite de-a lungul anului în medicina populară sau în farmece pentru grăbirea căsătoriilor ori în caz de furtună cu trăsnete.
Există datina ca, din momentul în care preotul a rostit pentru prima dată cuvintele: „Hristos a înviat!” la slujba de Înviere, de atunci şi până la Ispas sau Înălţarea Domnului, românii de pretutindeni să se salute când se întâlnesc numai cu „Hristos a înviat!” şi răspund „Adevărat a înviat!”.

După celebrarea slujbei de Înviere, bucovinenii merg în cimitir pentru a duce lumina Învierii şi morţilor, aprind lumânări la toate mormintele care aparţin neamului lor, apoi fiecare se întoarce acasă având în mâini lumina Învierii, unde marchează cu aceasta semnul crucii pe uşa de la intrare sau pe grinda din „casa cea mare”. După ce o sting, o păstrează cu grijă peste tot anul şi o aprind atunci când vine vreun necaz, precum o boală, o furtună mare, grindină, ploaie mare, fulger, tunet sau trăsnet.
Urmează ceremonialul spălării din prima zi de Paşte, apoi masa tradiţională cu produsele pascale, la care participă doar membrii familiei, întrucât în prima zi de Paşte vizite nu se fac, sărbătoarea fiind una familială. Se ciocnesc întâi ouăle, prima dată soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, existând obiceiul ca membrul familiei care rămâne cu oul întreg să le primească pe toate cele pe care le-a spart.

Se crede şi se zice că toţi cei care ciocnesc ouă între ei se vor vedea pe lumea cealaltă. Ouăle se ciocnesc acum cap la cap (partea cea mai ascuţită), iar în zilele următoare se pot ciocni şi cap cu dos (partea cea mai groasă), dos cu dos sau chiar lateral. Cel mai mic ca ani ţine oul cu capul în sus, iar cel mai mare ciocneşte cu oul său, zicând: „Hristos a înviat!”, iar cel mai mic răspunde: „Adevărat a înviat!”.
Tot în prima zi de Paşte, un obicei străvechi, dispărut astăzi aproape în totalitate, era mersul la toacă. Tinerii obişnuiau ca după vecernie să meargă să bată toaca şi să tragă clopotele, cu credinţa că se vor întâlni pe lumea cealaltă şi că vor fi feriţi de trăsnete, iar fetele credeau că le va creşte inul şi cânepa cât mai mult.