Salina Turda - Un obiectiv turistic de top din Transilvania
Vizualizari: 2038
Postat de CNIPTCluj
Ultima modificare: 17.03.2017 13:34
De catre: administrator
Judet: CLUJ
Localitate: TURDA
Rating (0 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 16.03.2017
Salina Turda
Salina Turda este unul din principalele obiective turistice ale Trasilvaniei, reprezentând un adevărat muzeu al mineritului în sare, o bază de agrement modernă şi, în acelaşi timp, o bază de tratament. Vârsta depozitelor salifere din Transilvania este de aproximativ 13 milioane ani, zăcământul de sare de la Turda făcând parte din acelaşi aliniament ca şi zăcămintele de la Ocna Dej, Sic, Cojocna, Valea Florilor şi Ocna Mureş.
Se presupune că primele etape de exploatare a sării au început în epoca romană, dar primele mărturii privind activităţi legate de extragerea acesteia datează din secolul al XI-lea, când un document emis de cancelaria regatului maghiar aminteşte înfiinţarea unei vămi a sării în Turda. Începând cu 1918, rolul Salinei Turda decade din cauza tehnologiei precare de extracţie şi a dezvoltării minelor de la Ocna Dej şi Ocna Mureş. Din anul 1932 aceasta a fost închisă, fiind folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca şi adăpost antiaerian.
În perioada 1950-1992 a fost folosită ca depozit de brânzeturi, iar după 1992 a fost deschisă circuitului turistic.
Salina Turda a intrat într-un amplu proces de renovare ca urmare a derulării unui proiect care a avut ca finalitate realizarea unei baze moderne de recreere şi tratament. Astfel, în mină au fost amenajate: un lift panoramic, o pistă de minigolf, două piste de minibowling, un teren de sport şi un amfiteatru cu 180 de locuri care găzduieşte diverse concerte. De asemenea, în incintă funcţionează şi un carusel care oferă o imagine panoramică asupra Minei Rudolf. În Mina Terezia a fost amenajat un lac subteran ce oferă posibilităţi pentru o plimbare cu barca la 112 m în adâncul muntelui de sare. Mina Ghizela a fost amenajată pentru a deservi exclusiv activităţii de tratament balnear.
Lângă intrarea principală funcţionează un ştrand rezultat din amenajarea lacurilor de la Durgău. Acestea au un conţinut ridicat de clorură de sodiu deoarece s-au format pe locul unor vechi exploatări de sare.