Plimbări culturale în Mărginimea Sibiului - Săliște, sat Sibiel
Postat de romaniaturistica
Ultima modificare: 04.09.2015 01:19 De catre: romaniaturistica
Judet: SIBIU
Localitate: Sibiel
Data inceput: 19.09.2015
Vizualizari: 1414
Data adaugarii: 04.09.2015
Plimbări culturale în Mărginimea Sibiului - Săliște, sat Sibiel
Fiecare dintre regiunile etnografice ale judeţului Sibiu — Mărginimea Sibiului, Țara Oltului, Valea Hârtibaciului, Valea Târnavelor, Țara Secașelor — deţine un valoros patrimoniu cultural şi natural ce merită a fi descoperit pe îndelete.
În perioada 19 septembrie - 17 octombrie 2015, în cadrul Zilelor Culturale ale Județului Sibiu, vă propunem un program de descoperire bazat pe experienţe autentice - Plimbări Culturale.
Plimbările Culturale se vor desfăşura sâmbăta pentru a descoperi farmecul zonelor rurale. Vizite de situri culturale şi muzee, demonstraţii şi alteliere de artă tradiţională, gastronomie, sesiuni de observare a naturii, drumeţii, întâlniri cu localnici talentaţi pentru a cunoaşte istoria locală sunt câteva din ingredientele programului nostru.
[19] Plimbări culturale în Mărginimea Sibiului - Săliște, sat Sibiel
Sibielul nu este doar unul dintre primele sate agroturistice din România, ci şi deţinătorul trofeului Mărul de Aur în Turism 2009, care recompensează iniţiativele locale de calitate.
În 19 septembrie, aveţi ocazia de a cunoaşte istoria şi atracţiile acestui sat de munte de la Fiii satului. În turul ghidat veţi parcurge uliţele pietruite pentru a descoperi frumoasa colecţie de icoane pe sticlă, ce a dus faima Sibielului în întreaga lume, biserica ortodoxă Sf. Treime veche de 250 de ani, remiza de pompieri sau cântarul satului.
Satul face parte din zona pastorală Mărginimea Sibiului recent încununată cu distincția de „Destinație Europeană de Excelență pentru Turism și Gastronomie”. La Sibiel veţi experimenta bogăţia culinară a zonei participând la ospăţul Nunţii tradiţionale.
Posibilităţile de trasee de drumeţie şi bicicletă sunt numeroase. Noi vă propunem un periplu pe Drumul Mărginimii pe bicicletă (Sibiu-Răşinari-Poplaca-Orlat-Sibiel) şi vă invităm la drumeţie în livezile tradiţionale din împrejurimile satului Sibiel. În plimbarea noastră veţi afla povestea soiurilor locale vechi de peste 100 de ani, cu bogăție genetică deosebit de valoroasă atât prin vechime cât și prin diversitate, şi le veţi simţi savoarea.
După-amiaza, uliţele înguste vor fi animate de nuntaşii care vor reconstitui nuntă tradiţională, cu alai, car cu zestre, joc şi voie bună.
Cu 33 de pensiuni turistice și o capacitate totală de 521 de locuri, oferta de cazare este bogată și diversificată. Aici aveți posibilitatea de a înnopta la gazde care practică turismul de peste 40 de ani. Tarifele variază între 80-160 lei/camera dublă.
Program:
orele 09:00 – 18:00 , Un periplu cu bicicleta prin Mărginimea Sibiului
Traseu: Sibiu – Rășinari - Orlat – Poplaca – Sibiel
Punct de plecare: Stadionul Municipal Sibiu
Condiții de participare: vârsta minimă – 14 ani, bicicletă proprie, cască de protecție
Participarea se face pe bază de înscriere la adresa office@sibiu-turism.ro, telefon 0269 218 121
orele 11:00 – 13:00, Tur ghidat al satului Sibiel
Muzeul de icoane pe sticlă „Preot Zosim Oancea” - Biserica ortodoxă „Sfânta Treime” – şcoala şi cântarul satului - remiza de pompieri - colecţia privată dedicată comunismului
Punct de plecare: Pavilionul cultural din Sibiel
orele 13:15 – 15:30, Drumeție în livezile tradiționale de meri
Punct de plecare: Pavilionul cultural din Sibiel
Adrese utile:
Anicuța Olariu - 0745 208 282 (rezervări pentru participarea la nunta tradițională - 75 lei/persoană)
Parteneri: Federația Trai Verde | Asociația Sibiel 2000
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni