Norme metodologice privind omologarea partiilor
Vizualizari: 2611
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal: (nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Vizualizari: 2611
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal: (nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Ordinul Ministrului Turismului nr. 491/ 2001 pentru aprobarea Normelor privind omologarea pârtiilor
Ministrul turismului,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 24/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, ale art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, având în vedere avizul Ministerului Tineretului şi Sportului şi avizul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, mite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Normele privind omologarea, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul turismului,
Matei-Agathon Dan
ANEXA 1
NORME privind omologarea, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement
CAP. 1
Omologarea pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement
1.1. Omologarea pârtiilor de schi pentru agrement se face de Ministerul Turismului pe baza constatărilor făcute la faţa locului de o comisie constituită din reprezentanţi ai Ministerului Turismului - Direcţia generală de autorizare şi control şi ai consiliilor judeţene. Comisia îşi desfăşoară activitatea cu consultarea reprezentanţilor asociaţiilor profesionale de profil şi a consiliului local pe a cărui rază teritorială se află pârtia sau traseul de schi supus omologării.
1.2. În sensul prezentelor norme, prin termenii următori se înţelege:
a) pârtia de schi pentru agrement - acea parte a domeniului pentru schi amenajat, care este destinată practicării schiului pentru agrement în condiţii de siguranţă pentru schiori;
b) traseul de schi pentru agrement - acea parte a domeniului pentru schi amenajat, care face legătura între pârtiile de schi.
1.3. Administratorii pârtiilor sau traseelor de schi pentru agrement vor solicita omologarea lor cu cel puţin 45 de zile înainte de darea în exploatare a acestora.
În acest scop se va depune la Ministerul Turismului următoarea documentaţie:
- cerere de omologare;
- certificatul constatator de la oficiul registrului comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate al societăţii comerciale, datele de identificare din certificatul de înmatriculare*). Asociaţiile familiale şi persoanele fizice vor prezenta copie de pe autorizaţia eliberată în baza Decretului-lege nr. 54/1990;
- copie de pe documentul legal care conferă dreptul administratorului să exploateze pârtia sau traseul de schi (act de proprietate, act de concesiune etc.);
- fişa pârtiei sau a traseului de schi pentru agrement, care va cuprinde elementele prevăzute în criteriile minime de omologare;
- schiţa pârtiei sau a traseului de schi pentru agrement, cu detalii privind amplasarea instalaţiei de transport pe cablu, porţiunile abrupte, pâlcurile de copaci, curbele şi eventualele intersecţii cu drumurile carosabile, cu traseele instalaţiilor de transport pe cablu şi cu alte pârtii, locurile de amplasare a indicatoarelor de semnalizare şi a balizelor;
- schiţa profilului pârtiei;
- fotografia de ansamblu a pârtiei de schi alpin, cu dimensiunile de 18 cm x 24 cm, realizată, de preferinţă, de pe versantul opus;
- autorizaţia de mediu, obţinută în conformitate cu prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările ulterioare.
1.4. Termenul de soluţionare a cererii de omologare este de 30 de zile de la data înregistrării documentaţiei la Ministerul Turismului. Dacă sunt îndeplinite criteriile minime de omologare, Ministerul Turismului va emite certificatul de omologare.
1.5. Criteriile minime obligatorii de omologare a pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement sunt prezentate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentele norme.
De asemenea, modelul certificatului de omologare este prezentat în anexa nr. 1.1.
În cazul în care nu sunt îndeplinite criteriile minime de omologare, Ministerul Turismului îl va înştiinţa în scris pe administrator, precizând motivele.
------------
*) Agentul economic poate furniza informaţiile respective şi prin prezentarea copiilor de pe actele lui oficiale.
CAP. 2
Amenajarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement
2.1. Lucrările iniţiale de amenajare se vor stabili pe bază de studii şi proiecte, la cererea administratorului sau a deţinătorului legal al pârtiei şi/sau al traseului de schi pentru agrement, de către instituţiile de proiectare de profil şi se vor executa de către agenţi comerciali specializaţi. Studiile şi proiectele elaborate pentru lucrări de amenajare a unor noi pârtii de schi pentru agrement sau de modificare a celor existente vor avea la bază acordul şi autorizaţia de mediu, care se vor obţine potrivit Legii nr. 137/1995, republicată, cu modificările ulterioare, însoţite de toate avizeleprealabile necesare prevăzute de lege. Autorizarea lucrărilor de construcţii se face potrivit legii.
2.2. Amenajarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement trebuie făcută cu respectarea criteriilor minime prevăzute în anexa nr. 2 şi a următoarelor principii:
a) amenajarea va fi completă şi definitivă, ţinându-se seama de toate elementele legate de relief, prin conservarea peisajului şi protecţia solului;
b) prin amenajare se vor evita gropile sau spărturile prea pronunţate care să îi proiecteze pe schiori prea sus ori pe distanţe prea lungi;
c) obstacolele pe care ar putea fi proiectaţi schiorii în afara pârtiei vor fi prevăzute cu sisteme de protecţie (baloturi de paie, plase etc.);
d) în interiorul virajelor marcate cu "viteză medie" sau "viteză mare" se vor amenaja "zone de cădere" (spaţii suficient dimensionate, libere de orice obstacol);
e) pârtiile de schi pentru agrement vor fi omogene din punct de vedere al dificultăţii.
În cazul pârtiilor de schi fond se vor mai avea în vedere următoarele:
f) traseul pârtiei trebuie să aibă o formă inelară care să permită reîntoarcerea schiorilor la punctul de plecare.
Pârtiile care nu asigură reîntoarcerea schiorilor vor fi special semnalizate;
g) evitarea dublului sens de mers pe pârtiile de schi fond, pentru a nu se produce încrucişarea schiorilor. Acesta poate fi admis pe porţiuni scurte de teren, cu semnalizarea corespunzătoare.
În funcţie de situaţia existentă pe teren este obligatorie montarea indicatoarelor de avertizare, orientare, de reglementare a circulaţiei schiorilor şi de informare, conform specificaţiilor cuprinse în anexa nr. 2 şi machetelor de prezentare prevăzute în anexa nr. 2.1.
2.3. Specificaţiile indicatoarelor de semnalizare a circulaţiei schiorilor pe pârtiile şi traseele de schi pentru agrement sunt cele prezentate în anexa nr. 4.
Indicatoarele de informare vor fi amplasate la punctele de plecare a pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, iar cele de avertizare, orientare şi de reglementare, pe părţile laterale ale acestora, în locuri vizibile pentru schiori şi fără să constituie un pericol pentru aceştia.
Panourile de orientare vor fi amplasate în principalele puncte de interes ale staţiunii sau ale localităţii montane.
Este interzisă lipirea pe suporturile indicatoarelor sau pe plăcuţele indicatoare a oricărui material publicitar.
2.4. În scopul orientării schiorilor pârtiile şi traseele de schi pentru agrement vor fi balizate. Balizarea pârtiilor de schi alpin se face pe una sau pe ambele laturi. Dacă se balizează ambele laturi, balizele vor fi instalate alternativ.
Balizele pentru pârtiile de schi alpin vor fi realizate din discuri cu diametrul de 45 cm, fixate pe suporturi adecvate, şi vor fi vopsite în culoarea corespunzătoare gradului de dificultate al pârtiei, având înscrisă pe mijloc denumirea acesteia.
Marcarea pârtiilor de schi fond se va realiza prin utilizarea de fanioane sau de benzi colorate, amplasate pe laturile direcţiei de mers a schiorilor.
Traseele de schi pentru agrement vor fi balizate pe margine, cu balize de formă rombică, cu dimensiuni de 25 cm x 25 cm, fixate pe suporturi adecvate şi vopsite în culoare portocaliu deschis, de preferinţă cu vopsea fluorescentă.
Balizele vor fi numerotate începând cu cifra 1, pornindu-se de la baza pârtiei sau a traseului de schi pentru agrement.
CAP. 3
Întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement
3.1. Pentru întreţinerea pârtiilor de schi pentru agrement se vor efectua, în mod obligatoriu, următoarele lucrări:
- îndepărtarea obstacolelor naturale sau artificiale apărute pe pârtie şi semnalizarea acelora care nu pot fi înlăturate;
- bătătorirea mecanică a zăpezii după fiecare ninsoare şi înlăturarea denivelărilor apărute pe parcursul utilizării pârtiei;
- asigurarea zăpezii în sectoarele pârtiei care pot constitui surse de pericol pentru schiori: pasaje înguste, locul de schimbare a direcţiei, locul de încrucişare cu alte pârtii etc.
3.2. Lucrările de întreţinere curentă a pârtiilor de schi pentru agrement se vor executa în afara programului de funcţionare a acestora, care va fi acelaşi cu cel al instalaţiei aferente de transport pe cablu.
3.3. În cazul în care maşinile de bătătorit zăpada vor fi utilizate în timpul programului de funcţionare a instalaţiilor de transport pe cablu, se vor lua, după caz, următoarele măsuri de protecţie pe tronsoanele înguste ale pârtiei de schi pentru agrement şi pe cele lipsite de vizibilitate:
- se va închide temporar pârtia de schi pentru agrement sau tronsonul respectiv;
- se va atenţiona schiorul şi se va instala un indicator corespunzător de semnalizare;
- se vor afişa principalele date meteorologice: temperatura, grosimea stratului de zăpadă, viteza vântului.
În timpul utilizării maşinilor de bătătorit zăpada se va acţiona semnalul luminos intermitent (a se vedea anexa nr. 3).
3.4. Controlul zilnic al pârtiei de schi pentru agrement se va efectua atât înainte, cât şi după închiderea acesteia şi va urmări starea în care se află balizele şi indicatoarele de semnalizare, obstacolele nou-apărute, deteriorările lucrărilor de amenajare a pârtiei de schi şi ale sistemelor de protecţie, existenţa pe pârtie a unor persoane rătăcite sau care necesită acordarea de ajutor.
3.5. În perioadele de extrasezon se vor verifica: menţinerea integrităţii stratului vegetal, starea lucrărilor de amenajare, în special a celor de regularizare a scurgerii şi de corectare a torentelor de pe suprafaţa pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement, şi se vor reface lucrările deteriorate.
3.6. În cazul organizării de antrenamente şi de competiţii sportive interne şi internaţionale pe pârtiile de schi pentru agrement se vor lua următoarele măsuri de protecţie a schiorilor amatori:
- organizarea antrenamentelor şi a competiţiilor sportive se poate face doar în condiţiile omologării respectivei pârtii de către Federaţia Română de Schi şi Biatlon, de comun acord cu administratorul pârtiei, iar pregătirea pârtiilor se va realiza de Comitetul de organizare a competiţiei şi de administratorul pârtiei;
- închiderea pârtiei pentru schiorii amatori, în cazul în care desfăşurarea antrenamentelor sau a competiţiilor sportive poate pune în pericol securitatea acestora;
- delimitarea prin corzi, benzi sau prin alte mijloace de avertizare a sectoarelor destinate desfăşurării antrenamentelor ori competiţiilor sportive.
3.7. Pe pârtiile de schi pentru agrement organizarea şi funcţionarea şcolilor de schi se realizează numai de către monitori de schi atestaţi.
CAP. 4
Regulile de conduită a schiorilor şi a altor persoane care utilizează pârtiile şi traseele de schi pentru agrement
4.1. Schiorii amatori şi de performanţă, precum şi utilizatorii de snowboard sunt obligaţi să respecte următoarele reguli de conduită stabilite de Federaţia Internaţională de Schi:
a) să schieze în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa altui schior sau să îi cauzeze acestuia un prejudiciu;
b) să îşi adapteze viteza şi maniera proprie de a schia potrivit pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate al pârtiei, condiţiilor atmosferice şi densităţii traficului de pe pârtie;
c) să îşi aleagă cu grijă traiectoria pe care urmează să coboare, în scopul protejării schiorilor aflaţi în aval;
d) să depăşească schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui care urmează să fie depăşit;
e) să se asigure, printr-un examen atent al traficului din amonte şi al celui din aval, că atât el, cât şi alţi schiori sunt în afara oricărui pericol cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului după o oprire temporară pe aceasta;
f) să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste ale acesteia ori pe cele lipsite de vizibilitate. În cazul căderii, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp posibil;
g) să utilizeze numai marginea pârtiei, în cazul în care este obligat să urce sau să coboare pe jos;
h) să respecte indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtiile şi traseele de schi pentru agrement;
i) să anunţe postul de prim ajutor, în cazul accidentării unui schior, şi să acorde sprijin la transportarea acestuia;
j) să îşi decline identitatea în faţa organelor abilitate, în cazul în care a fost martorul unui accident sau a provocat el însuşi accidentul.
4.2. Persoanele care utilizează pârtiile şi traseele de schi pentru agrement în alt scop decât schiatul sunt obligate să respecte următoarele reguli:
a) să nu coboare pe pârtiile sau pe traseele de schi pentru agrement utilizând sănii ori dispozitive improvizate;
b) să nu deterioreze indicatoarele de semnalizare, panourile şi balizele de marcare;
c) să nu circule pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau cu orice alt tip de vehicul;
d) să nu efectueze lucrări care ar conduce la deteriorarea pârtiei sau a traseului de schi pentru agrement;
e) să nu depoziteze materiale de orice natură sau deşeuri pe pârtiile şi traseele de schi pentru agrement;
f) să nu utilizeze pentru păşunat pârtiile şi traseele de schi pentru agrement omologate;
g) să nu lipească materiale publicitare pe suporturile sau pe plăcuţele indicatoarelor de semnalizare.
ANEXA 1
la norme
CRITERIILE MINIME OBLIGATORII
de omologare a pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement
______________________________________________________________________________
|Nr. | Criterii | Pârtia de schi alpin clasificată |Pârtia de|Traseul|
|crt.| | după gradul de dificultate |schi fond|de schi|
| | |____________________________________| | |
| | |foarte | uşoară | medie | dificilă | | |
| | |uşoară | | | | | |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| Caracteristici naturale |
|______________________________________________________________________________|
| 1.|Înclinarea medie a|maximum|maximum |maximum | maximum | - | - |
| |pantei (%) | 10 | 20 | 30 | 40 | | |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| 2.|Lungimea minimă | - | - | - | - | 3 | - |
| |(km) | | | | | | |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| 3.|Lăţimea minimă (m)| 30 | 30 | 20 | 20 | - | - |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| 4.|Profilul pârtiei | - plat: - pârtie | 3,5 - 4 | |
| |(m) | bătătorită | | |
| | | - lăţime totală | 5,5 - 6 | |
| | | - urcuş: - pârtie | 5 - 6 | |
| | | bătătorită | | |
| | | - lăţime totală | 7 - 8 | |
| | | - coborâre: - pârtie | 3 | |
| | | bătătorită | | |
| | | - lăţime totală | 4 - 5 | |
|____|__________________|____________________________________|_________|_______|
| 5.|Diferenţa de nivel| 50 | 200 | 500 | 1.000 | 30 - 100| - |
| |(m) | | | | | | |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| 6.|Altitudinea (m) | - | - | - | - | 800 - | - |
| | | | | | | 1.800 | |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| 7.|Durata de | - | - | - | - | 120 | - |
| |înzăpezire (zile) | | | | | | |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
| 8.|Zona fără pericole| x | x | x | x | x | x |
|____|__________________|_______|________|________|__________|_________|_______|
ANEXA 1.1
la norme
ROMÂNIA
MINISTERUL TURISMULUI
CERTIFICAT DE OMOLOGARE
Valabil până la data de ....................
În baza Hotărârii Guvernului nr. ..... şi a Ordinului ministrului turismului nr. ..... se atestă că pârtia de schi
........................................., situată în ............................................, administrată de ...................................., poate fi folosită la practicarea schiului de agrement.
Ministrul turismului, Director general,
Nr. ....................
Data ...................
ANEXA 2
la norme
CRITERII MINIME
de amenajare a pârtiilor şi traseelor de schi
______________________________________________________________________________
|Nr. | Criterii | Pârtia de schi alpin clasificată |Pârtia de|Traseul|
|crt.| | după gradul de dificultate |schi fond|de schi|
| | |____________________________________| | |
| | | foarte | uşoară | medie | dificilă | | |
| | | uşoară | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 1.|Suprafaţă nivelată| x | x | x | x | x | x |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 2.|Suprafaţă | x | x | x | x | x | x |
| |înierbată | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 3.|Taluze consolidate| x | x | x | x | x | x |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 4.|Şanţuri şi rigole | x | x | x | x | - | - |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 5.|Drum de acces | x | x | x | x | x | - |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 6.|Instalaţie de | x | x | x | x | - | - |
| |transport pe cablu| | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 7.|Indicatoare*) cu | x | x | x | x | x | x |
| |denumirea pârtiei | | | | | | |
| |de schi | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 8.|Indicatoare*) cu | x | x | x | x | x | x |
| |denumirea | | | | | | |
| |traseului de schi | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 9.|Indicatoare*) de | | | | | | |
| |semnalizare: | | | | | | |
| |- avertizare | | | | | | |
| |- orientare | - | - | x | x | - | - |
| |- reglementarea | | | | | | |
| | circulaţiei | | | | | | |
| | schiorilor; | | | | | | |
| |- informare | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 10.|Post de prim | x | x | x | x | x | - |
| |ajutor | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 11.|Telefon S.O.S. | - | - | x | x | - | - |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 12.|Centru de | x | x | x | x | - | - |
| |închiriat | | | | | | |
| |echipament sportiv| | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 13.|Panoul pârtiei | x | x | x | x | x | - |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 14.|Panoul cuprinzând | x | x | x | x | x | - |
| |regulile de | | | | | | |
| |conduită a | | | | | | |
| |schiorilor | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 15.|Balizarea | x | x | x | x | x | x |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 16.|Mijloace de | x | x | x | x | - | - |
| |protecţie | | | | | | |
| |instalate în | | | | | | |
| |locurile şi în | | | | | | |
| |cazul obstacolelor| | | | | | |
| |periculoase | | | | | | |
| |(garduri sau plase| | | | | | |
| |de protecţie, | | | | | | |
| |verificarea | | | | | | |
| |pilonilor | | | | | | |
| |aparţinând | | | | | | |
| |instalaţiilor de | | | | | | |
| |transport pe cablu| | | | | | |
| |etc.) | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 17.|Personal de | x | x | x | x | x | - |
| |întreţinere şi de | | | | | | |
| |control al | | | | | | |
| |pârtiilor | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 18.|Personal de | x | x | x | x | x | - |
| |supraveghere a | | | | | | |
| |ordinii şi bunei | | | | | | |
| |conduite a | | | | | | |
| |turiştilor | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
*) Conform machetelor din anexa nr. 2.1 şi specificaţiilor din anexa nr. 4, indicatoarele se vor instala în funcţie de
situaţia existentă în teren.
ANEXA 2.1
la norme
INDICATOARE DE AVERTIZARE ŞI ORIENTARE
Figura 1 - Îngustarea pârtiei - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie
2001, la pagina 11.
Figura 2 - Intersecţia cu un drum carosabil - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19
noiembrie 2001, la pagina 11.
Figura 3 - Intersecţia cu traseul instalaţiei de transport pe cablu - se găseşte în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001, la pagina 11.
Figura 4 - Intersecţia cu traseul altei pârtii de schi - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736
din 19 noiembrie 2001, la pagina 11.
Figura 5 - Bifurcaţie - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001, la
pagina 11.
Figura 6 - Curbă la stânga - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001,
la pagina 11.
Figura 7 - Curbă la dreapta - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001,
la pagina 11.
Figura 8 - Curbă strânsă - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001, la
pagina 11.
Figura 9 - Existenţa unor pericole - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie
2001, la pagina 11.
Figura 10 - Prezenţa în lucru a maşinii de bătătorit zăpada - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 736 din 19 noiembrie 2001, la pagina 11.
Figura 11 - Pericol de avalanşe - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie
2001, la pagina 11.
INDICATOARE DE REGLEMENTARE A CIRCULAŢIEI SCHIORILOR
Figura 12 - Direcţie obligatorie - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie
2001, la pagina 12.
Figura 13 - Interzicerea accesului pe pârtie - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19
noiembrie 2001, la pagina 12.
Figura 14 - Fanion de interzicere a accesului pe pârtie - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
736 din 19 noiembrie 2001, la pagina 12.
INDICATOARE DE INFORMARE
________________________
|
| STADION
| /
|__________________________/
________________________
|
| BRADUL
| /
|__________________________/
________________________ ________________________
| |
| CLĂBUCET |
| / | /
|__________________________/ |__________________________/
Identificarea
________________________ traseului de schi
| ______
| | CARP |
| |______| /
|__________________________/ Identificarea pârtiilor de schi
Figura 15 - Post de prim ajutor - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie
2001, la pagina 12.
Figura 16 - Telefon S.O.S. - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001,
la pagina 12.
Figura 17 - Centru de închiriat echipament sportiv - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736
din 19 noiembrie 2001, la pagina 12.
MARCAREA PÂRTIILOR ŞI RUTELOR DE SCHI
Figura 18 - Balize utilizate pe pârtiile de schi - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din
19 noiembrie 2001, la pagina 13.
Figura 19 - Balize utilizate pe rutele de schi - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19
noiembrie 2001, la pagina 13.
ANEXA 3
la norme
CRITERII
de întreţinere şi exploatare
______________________________________________________________________________
|Nr. | Criterii | Pârtia de schi alpin clasificată |Pârtia de|Traseul|
|crt.| | după gradul de dificultate |schi fond|de schi|
| | |____________________________________| | |
| | | foarte | uşoară | medie | dificilă | | |
| | | uşoară | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 1.|Maşină de | x | x | x | x | - | - |
| |bătătorit zăpada | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
| 2.|- Semnalizare | x | x | x | x | - | - |
| |luminoasă | | | | | | |
| |intermitentă în | | | | | | |
| |timpul utilizării | | | | | | |
| |maşinii de | | | | | | |
| |bătătorit zăpada; | | | | | | |
| |sau | | | | | | |
| |- Închiderea | x | x | x | x | - | - |
| |temporară a | | | | | | |
| |pârtiei de schi | | | | | | |
| |ori a tronsonului | | | | | | |
| |respectiv | | | | | | |
|____|__________________|________|________|_______|__________|_________|_______|
ANEXA 4
la norme
SPECIFICAŢIILE
indicatoarelor de semnalizare utilizate pe pârtiile şi traseele de schi pentru agrement
______________________________________________________________________________
|Nr. | | Forma | |
|crt.| Tipul de indicator | şi dimensiunea | Descrierea |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 0 | 1 | 2 | 3 |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| A. Indicatoare de avertizare şi orientare |
|______________________________________________________________________________|
| 1.|Îngustarea pârtiei | Dreptunghi |Fondul de culoare |
| | |de 40 cm x 60 cm|galbenă, semn |
| | | |convenţional pe fond de|
| | | |culoare albă, încadrat |
| | | |într-un triunghi cu |
| | | |marginile de culoare |
| | | |roşie şi cu o lăţime de|
| | | |25 mm |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 2.|Intersecţia cu un drum carosabil| idem | idem |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 3.|Intersecţia cu traseul | idem | idem |
| |instalaţiei de transport pe | | |
| |cablu | | |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 4.|Intersecţia cu traseul altei | idem | idem |
| |pârtii de schi | | |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 5.|Bifurcaţie | idem | idem |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 6.|Curbă la stânga sau la dreapta | idem | idem |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 7.|Curbă strânsă | idem | idem |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 8.|Existenţa unor pericole naturale| idem | idem |
| |sau artificiale (conducte, | | |
| |stâlpi de telefon, piloni de | | |
| |linii electrice, de teleschiuri | | |
| |sau de teleferice, trunchiuri de| | |
| |copaci, stânci etc.) | | |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 9.|Prezenţa în lucru a maşinii de | idem | idem |
| |bătătorit zăpada | | |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 10.|Pericol de avalanşe | idem |Fondul de culoare |
| | | |galbenă, cu text şi |
| | | |pătrate pe margine de |
| | | |culoare neagră |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| B. Indicatoare de reglementare a circulaţiei schiorilor |
|______________________________________________________________________________|
| 1.|Direcţie obligatorie | Dreptunghi |Fondul de culoare |
| | | 15 cm x 50 cm |corespunzător gradului |
| | | |de dificultate al |
| | | |pârtiei, cu o săgeată |
| | | |de culoare albă |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 2.|Interzicerea accesului pe pârtie| Dreptunghi |Fond de culoare |
| | | 40 cm x 60 cm |galbenă, cu un cerc pe |
| | | |pârtie al cărui contur |
| | | |de culoare roşie are o |
| | | |lăţime de 25 mm |
| | | Fanion |În carouri de culoare |
| | |de 25 cm x 25 cm|galbenă şi neagră |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| C. Indicatoare de informare |
|______________________________________________________________________________|
| 1.|Identificarea pârtiilor de schi | Săgeata |Fondul de culoare |
| | | 20 cm x 70 cm |corespunzător gradului |
| | | |de dificultate al |
| | | |pârtiei, având înscris |
| | | |numele pârtiei cu o |
| | | |culoare distinctă |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 2.|Identificarea traseului de schi | idem |Fondul de culoare |
| | | |galbenă, având înscris |
| | | |numele traseului cu o |
| | | |culoare neagră |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 3.|Post de prim ajutor | Dreptunghi |Fondul de culoare |
| | | 35 cm x 50 cm |albastră, cu semnul |
| | | |convenţional înscris |
| | | |într-un pătrat de |
| | | |culoare albă |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 4.|Telefon S.O.S. | idem | idem |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 5.|Centru de închiriat echipament | idem | idem |
| |de schi | | |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 6.|Panoul pârtiei: | Dreptunghi |Fondul de culoare |
| |- verde - pârtie foarte uşoară | 90 cm x 125 cm |corespunzător gradului |
| |- albastru - pârtie uşoară | |de dificultate al |
| |- roşu - pârtie medie | |pârtiei, având înscrise|
| |- negru - pârtie dificilă | |denumirea, gradul de |
| | | |dificultate, lungimea, |
| | | |diferenţa de nivel, |
| | | |lăţimea minimă, |
| | | |înclinarea medie a |
| | | |pantei, numărul de |
| | | |balize şi traiectoria |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 7.|Panoul cuprinzând regulile de | Dreptunghi |Fondul de culoare albă,|
| |conduită a schiorilor |100 cm x 200 cm |având înscris textul cu|
| | | |litere de culoare |
| | | |neagră |
|____|________________________________|________________|_______________________|
| 8.|Panoul de orientare | Dreptunghi |Panoul va cuprinde |
| | | cu dimensiune |harta domeniului |
| | | opţională |schiabil, pe care vor |
| | | |fi marcate cel puţin |
| | | |următoarele: |
| | | |- pârtiile de schi |
| | | | omologate, în |
| | | | culorile |
| | | | corespunzătoare |
| | | | gradului lor de |
| | | | dificultate |
| | | |- traseele de schi în |
| | | | culoare galbenă |
| | | |- instalaţiile de |
| | | | transport pe cablu, |
| | | | trasate cu culoare |
| | | | neagră |
| | | |- orarul de funcţionare|
| | | | a instalaţiilor |
|____|____
____________________________|________________|_______________________|
Daca detineti o partie de schi neomologata, va ajutam sa obtineti certificatul de omologare
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni