Morile de apă de la Eftimie Murgu
Vizualizari: 3696
Postat de administrator
Ultima modificare: 20.09.2021 11:06
De catre: administrator
Judet: CARAS-SEVERIN
Localitate: EFTIMIE MURGU
Rating (0 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 20.09.2021
Morile de apă de la Eftimie Murgu - Țara Morilor de apă
Cele 22 de mori de apă de la Rudăria fac parte dintr-un ansamblu unic în țară de instalații de măcinat cu o arhitectură simplă, arhaică. Câteva dintre aceste mori au peste un secol vechime, altele sunt mult mai noi, folosind însă aceleași principii ale instalațiilor țărănești. Morile de aici sunt funcționale, iar cele mai multe sunt folosite constant de localnici pentru a măcina făina de mălai, atât pentru coleșă (o rețetă locală de mămăligă), cât și pentru animalele și păsările din gospodării. Zona este o atracție turistică, însă, până în prezent erau vizitate doar câteva dintre morile de apă, amplasate la ieșirea din sat.
Localitatea Eftimie Murgu se află pe Valea Almăjului, în județul Caraș Severin. Numele de astăzi îl poartă după Eftimie Murgu, născut aici (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin – d. 30 aprilie 1870, Budapesta). Totuși, numele nou al satului nu a fost folosit decât în administrație, localnicii, „rudărenii” și oamenii din zonă folosind în continuare vechiul nume, Rudăria. În 1910 erau consemnate pe toată Valea Rudăriei peste 50 de mori de apă, însă, din cauza viiturilor, dar și a îmbătrânirii populației, a scăderii numărului de animale, dar și a modernizării, în prezent aici se mai păstrează 22 de mori de apă, formând împreună cel mai mare ansamblu de acest tip din România.
Apa râului Rudăria este direcționată prin două canale săpate (ierugi) care alimentează cu apă morile de pe o parte și de alta a râului. Toate morile de la Eftimie Murgu au o singură ciutură (toată orizontală) și sunt construite din lemn.
Morile sunt folosite și astăzi de localnici, după o orânduire veche și bine stabilită, fiecare având „rând” la moară, iar rândul se moștenește sau se cumpără. Ei macină astăzi în special porumb, dar și grâu, făina rezultată prin frecarea celor două pietre de moară fiind una integrală, cu un gust și o textură diferite. Tradițional, în zonă se mănâncă o fiertură tare din făină de porumb, coleșă cu brânză friptă (prăjită).
În total, în județul Caraș Severin se mai păstrează astăzi aproximativ 250 de mori de apă, iar aproape jumătate dintre acestea sunt funcționale. Mai multe detalii pe www.taramorilordeapa.ro.