Romania Turistica | 100% Turism Romanesc



Promovăm unități de cazare și oferte de sezon

Mărul Discordiei -Transalpina Ski Resort

Postat de administrator

Data adaugarii: 05.01.2018 14:01

Judet: VALCEA

Localitate: Voineasa

Vizualizari: 2615

Ultima modificare: 09.01.2018 11:07 De catre: administrator

Mărul Discordiei - Transalpina Ski Resort

Astăzi, la Primăria Voineasa a avut loc un protest al administratorilor de pensiuni, care au de suferit, urmare a faptului că Transalpina Ski Resort este închisă, multe rezervări pe perioada sărbătorilor de iarnă, fiind anulate de către turiștii care ar fi vrut să se bucure de cei 9 km de pârtii de schi.

Protestul a fost ințiat de mai mulţi administratori de pensiuni din Voineasa, care s-au hotărât să ia atitudine faţă de indolenţa autorităţilor din Voineasa, care în plin sezon de iarnă, ţin închisă pârtia de schi Transalpina Ski Resort, obiectiv construit din fonduri guvernamentale, când ministrul al Dezvoltării și Turismului, era celebra Elena Udrea. 

Primăria Voineasa scoate la licitaţie administrarea pârtiei de schi în data de 9 ianuarie 2017, însă sunt slabe şanse ca aceasta să funcţioneze în acest sezon. Primarul Comunei Voineasa susține că la sfârșitul lunii ianuarie aceasta va fi deschisă. În schimb, Preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu a declarat: „Sper ca măcar după 10 ianuarie să se deschidă pârtia de la Obâşia Lotrului”.

Pe surse, am aflat că firma care a administrat pârtia până acum, ACOMIN, nu se înscrie la licitaţie, aceasta susținând că licitația este organizată mult prea târziu. Adevăratul motiv fiind că o firmă apropiată primarului Gabriel Năstăsescu, s-a arătat dispusă să ofere pe sezon exact suma solicitată de primărie, iar prin acest joc se speră să fe scoasă din cărți, firma lui Dan Faur, Acomin Deva, care are de recuperat sume frumoase pentru executarea lucrărilor și penalitățile obținute prin decizii judecătorești.

Tot pe surse circulă zvonuri că se fac presiuni la adresa primăriei ca licitația plasată pe SEAP să fie retrasă dacă nu este anulată, iar operarea să fie dată aceluiași operator de până acum. 

De asemenea, cel care va câştiga licitaţia, în afara constructorului, are slabe şanse să administreze pârtia deoarece cei de la Acomin sunt decişi să pună sechestru pe tot ce ține de Primăria Voineasa (domeniul public-parcare, telegondolă) pentru că firma Acomin are de recuperat 24 mil lei noi de la Primăria Voineasa, după lucrările efectuate la lac şi captarea din golul alpin, lucrări care nu au făcut parte din proiectul iniţial. 

Primăria Voineasa a pierdut în primă instanţă procesul cu Acomin pentru investiţia făcută la lac şi la captări, sechestru pe bunurile primăriei, mai fiind pus şi în urmă cu 3 ani. 


Comentarii

Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni

Banner coloana 200 X 200 px - 350 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni