Marcaje turistice refacute in judetul Bihor
Postat de romaniaturistica
Data adaugarii: 14.11.2012 16:11
Judet: -
Localitate: -
Vizualizari: 1684
Salvatorii montani bihoreni au finalizat cea mai amplă campanie de refacere a sistemului de marcaje aferentă reţelei de trasee turistice montane care străbat arealul montan al Bihorului.
Demarată acum 3 ani, campania a urmărit iniţial extinderea, ca amploare, a lucrărilor anuale curente derulate de salvamontişti pentru menţinerea stării tehnice a traseelor turistice montane la nivelul existent în momentul omologării acestora de către autoritatea centrală în domeniul turismului - actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - tocmai pentru că unele trasee fuseseră re-amenajate cu mai bine de un deceniu in urmă
Ulterior, dinamica acestei campanii s-a adaptat după constatările efectuate de patrulele salvamont, sesizările şi notificările primite din partea turiştilor şi a unor operatori de programe turistice privind unele dificulţăţi de orientare, lipsa sau dispariţia unor semne de marcaj, tăbliţe indicatoare şi informative şi chiar solicitările venite din partea unor autorităţi publice locale comunale de a pune în valoare unele peisaje şi obiective naturale mai puţin cunoscute. Lucrările au constat în principal în refacerea semnelor de marcaj aplicate pe arbori, schimbarea tăbliţelor indicatoare deteriorate de intemperii, suplimentarea cu tăbliţe indicatoare acolo unde au apărut probleme de orientare, amplasarea unor stâlpi cu indicatoare acolo unde nu mai există arbori, degajarea potecilor de arbori doborâţi de furtună etc.
S-a efectuat din nou anularea semnelor de marcaj pe traseele sau variantele de traseu desfiinţate în anii ‘90 de către Administraţia Parcului Natural Apuseni din considerente de protecţie a unor zone şi obiective naturale din clasa de protecţie „A”. Acţiunea a trebuit refăcută întru-cât la anularea iniţială, în care Administraţia PNAp a implicat voluntari, în marea lor majoritate studenţi, vopselele utilizate au fost de calitate inferioară.
De-a lungul acestei campanii s-au constatat şi câteva aspecte ingrijorătoare, unele deosebit de grave ptr. siguranţă turistului pe un traseu montan. Astfel:
- Foarte mulţi arbori pe care erau aplicate semne de marcaj turistic au fost tăiaţi integral, cu toate că legislaţia prevede ca în cazul acestora să se taie porţiunea de deasupra semnului de marcaj. Tot din cauza tăierilor de arbori, porţiuni mai lungi de traseu au fost lipsite de semnele de marcaj fapt ce a necesitat amplasarea de stâlpi cu indicatoare.
- S-a constatat distrugerea parţială a unor indicatoare, fie din intenţia de vandalizare, fie din tentativă de furt, motiv pentru care şi acestea au trebuit înlocuite.
- S-au găsit indicatoare turistice utilizate drept ţintă de tir cu arma de foc ceea ce a determinat necesitatea înlocuirii acestora .
- Au dispărut 3 stâlpi metalici cu câte 3-5 indicatoare, dispariţie produsă la scurt timp după instalarea acestor stâlpi.
În afara de faptul că acest gen de acţiuni contravin legii şi sunt sancţionabile contravenţional şi chiar penal, cea mai gravă consecinţă o reprezintă pericolul de rătăcire la care sunt expuşi turiştii care abordează traseele respective. Consecinţele unei rătăciri pot fi deosebit de grave în condiţiile în care turiştii sunt surprinşi de vreme nefavorabilă, cu fenomene meteo agresive iar ei sunt prea puţin pregătiţi să facă faţă acestei situaţii, sub aspectul condiţiei fizice, al echipamentului şi rezervelor de hrană, apă etc.
O atenţie sporită s-a acordat şi amenajărilor de siguranţă - cabluri de sprijin, balustrade din lanţ, amenajări tip via ferrata, acestea fiind complectate, remediate, înlocuite şi chiar extinse acolo un a fost cazul.
În cadrul acestei campanii, un element de noutate l-a reprezentat realizarea unor trasee turistice montane noi ca un element complementar la realizarea unor investiţii în infrastructura turistică de interes public.
Concret este vorba de deschiderea a 4 trasee turistice care leagă arealul complexului de schi „Piatra Grăitoare” de la Băiţa-Vărtop cu unele obiective turistice naturale, urmărindu-se punerea în circuitul public a zonei Cărpinet-Băiţa-Poiana-Criştior- extrem de pitorească sub aspect peisagistic şi, totodată uşor accesibilă dar mai puţin cunoscută, precum şi interconectarea acestei zone cu magistralele turistice interjudeţene care tranzitează în imediata apropiere. Dintre obiectivele turistice puse în valoare de noile trasee, cel mai important punct de atracţie natural este reprezentat de complexul de cascade cunoscut sub numele de „Cascada Sf. Treime” la care se adaugă complexul monahal Mânăstirea Călugări.
Un alt aspect inedit al campaniei l-a reprezentat ajutorul primit din partea Sociatăţii Carpatine Ardelene ‘91 - organizaţie neguvernamentală în care se regăsesc unele dintre persoanele care s-au implicat în acest gen de activităţi de mai bine de 30-40 de ani. În ciuda faptului că unele dintre aceste persoane se află la vârsta senioratului, pasiunea pentru munte îi determină să cutreiere încă traseele turistice clasice aproape săptămânal şi consideră normal să se implice voluntar în prezervarea stării acestor trasee pentru a permite şi generaţiilor următoare descoperirea minunăţiilor naturale oferite de arealul montan bihorean, implicare care s-a materializat în teren în concordanţă cu acţiunile similare ale S.J. Salvamont-Salvaspeo Bihor şi sub directa supraveghere şi coordonare a acestui serviciu.
Trasee Turistice - Munţii Bihor
1. Zona Cristior - Băiţa
Traseul Băiţa - Poiana - Cascada Sf. Treime ( traseu nou, integral )
Traseul Poiana - La Răscruce ( traseu nou, integral )
Traseul Criştior - Vf. Bihorul Mare ( traseu nou, integral )
2. Zona Staţiunii Stana de Vale
Traseul Stâna de Vale - Baraj Leşu (parţial)
Traseul Stâna de Vale - Cabana Meziad (parţial )
Traseul Stâna de Vale - Circuit Cascada Săritoarea Ieduţului (integral )
Traseul Stâna de Vale - Custurii (integral )
Traseul Stăna de Vale – Cascada Moara Dracului (integral )
Traseul Stâna de Vale - Piatra Tâlharului - Vărăşoaia (parţial )
Traseul Circuitul Staţiunii Stâna de Vale (parţial )
2. Zona turistică Padiş
Traseul Boga - Şaua Bohodei (integral )
Traseul Câmpani - Calea Fusului (integral )
Traseul Circuitul Bohodei (integral )
Traseul Circuitul Cetăţile Ponorului (integral )
Traseul Circuitul Custurii (integral )
Traseul Circuitul Groapa de la Barsa (integral )
Traseul Măgura Vânătă (integral )
Traseul Circuitul Peşterii Urşilor (integral )
Traseul Circuitul Văii Galbena (integral )
Traseul Circuitul Izvoarele Someşului Cald (parţial )
Traseul Magistrala 1 - Stâna de Vale - Vf Bihorul Mare (integral )
Traseul Magistrala 2 - Vf. Vlădeasa - Gârda de Sus (partial )
Traseul Cabana Padiş - Căput (integral )
Traseul Cabana Padiş - Lumea Pierdută (integral )
Traseul com. Pietroasa - com. Arieşeni (parţial )
3. Zona turistică Vârtop
Traseul Ştei - Vârtop (parţial )
Traseul Vârtop- Groapa Ruginoasa - vf. Pietrele Negre (integral, în curs de omologare)
Traseul de legătură Pârtia Vârtop- Pârtia Piatra Grăitoare ( integral )
Trasee Turistice - Munţii Pădurea Craiului
1. Zona Defileul Crişului Repede
Traseul Cabana Peştera - Peştera Bătrânului (integral )
Traseul Cabana Peştera - Peştera Moanei (parţial )
Traseul Cabana Peştera - Şuncuiuş (integral )
Traseul Circuit Punct Galben (integral )
Traseul Circuitul Versantului Drept (integral )
Traseul Circuitul Versantului Stâng (integral )
Traseul Şuncuiuş - Peştera Bătrânului (integral )
2. Zona Lacul Leşu
Traseul Meziad - Lacul Leșu (parţial)
Traseul Meziad - Piatra Bulzului- Baraj Leșu (integral).

14.11.2012, ora 16:24
Comentarii
Banner 728 X 90 px – 1 000 Ron/lună, ptr. contract de minim 3 luni