Schiați în zăpadă la Poarta Raiului
În ultimul timp, împătimiții sporturilor de iarnă au luat cu asalt forumurile de specialitate si siteurile de turism discutând aprins cu privire la domeniul schiabil Sureanu.
Investiția aparține unui om de afaceri din Alba care a concesionat terenul necesar de la Primăria Săsciori și a demarat investiția prin amenajarea celui mai mare domeniu schiabil existent, în prezent, în România. Investitia poate fi un real succes având în vedere altitudinea la care este amplasată.
Dl. Popa Ionuț a reusit, într-un timp scurt amenajarea a 7 pârtii și 2 teleschiuri, care fiecare transportă 700 persoane/oră. Domeniul schiabil este functionabil din luna decembrie, dar a fost în perioada de probe și a urmat procedura omologării si avizarii ISCIR.
Având în vedere orientarea pârtiilor si altitudinea la care au fost amenajate, sunt toate șansele ca în lunile de primăvara sau chiar la început de vară, când în localitățile din vale, vara este deja în largul ei, aici în zona Munțiilor Șureanu, între vârful Șureanu (2080 m altitudine) și vârful Lui Pătru (2130 m altitudine) să se poată schia în condiții bune, fapt ce poate asigura zonei o permanență a sezonului schiabil de 6-7 luni/an.
Pârtiile sunt denumite după numele Teleschiului care le deservește, astfel: Teleschiul Curmătura deservește patru pârtii cu grad de dificultate usor spre mediu cu lungimi de 650, 800 si respectiv 1700 m, iar Teleschiul Șureanu deservește 3 pârtii cu grad de dificulate ușor spre dificil cu lungimi de 600 m și 1200 m.
Detalii tehnice ale domeniului schiabil sunt la adresele de mai jos:
Pârtiile Curmătura
Curmatura 1
Curmatura 2
Curmatura 3
Curmatura 4
Pârtiile Sureanu
Sureanu 1
Sureanu 2
Sureanu 3
Cu mic, cu mare sunteți așteptați la Schi în Sureanu, în data de 23.01.2010, când va avea loc, inaugurarea oficială a întregului domeniu schiabil.
Momentan programul pârtiilor este următorul
Vineri-Sâmbătă-Duminică 10:00-16:00.
Tarife:
Număr urcări - Adulți / Copii
1 - 4 (lei) / 3 (lei)
3 - 10 (lei) / 7 (lei)
6 - 20 (lei) / 14 (lei)
12 - 35 (lei) / 25 (lei)
Abonament pentru 1 zi - 60 lei/adult - 45 lei/copil.
Areal-acces: Zona Poarta Raiului-Luncile Prigoanei, în pitoreasca zonă a Văii Sebeșului, denumită de către Mihail Sadoveanu ”Valea Frumoasei”. La limita județelor Hunedoara, Sibiu și Vâlcea, in perimetrul comunelor Sasciori si Sugag.
Pentru accesul rutier în arealul turistic Poarta Raiului se recomandă să utilizați doar ruta:
- Dinspre oraşul Sebeş până la Barajul Oaşa-64 km (DN 67C - Transalpina) apoi 18 km, pe DJ 704, (care in realitate este un drum forestier) până la Poarta Raiului-Domeniul schiabil Sureanu.
Este bine ca autoturismele să fie echipate cu cauciucuri de iarnă și lanturi, avand in vedere ca ultimii km nu sunt asfaltati iar in zonă cad des precipitatii sub formă de ninsoare. Administratorul pârtiei intreține și despăzește periodic tronsonul pietruit Barajul Oasa-pârtie.
Celelalte trasee rutiere existente (de care au făcut vorbire alte publicații și siteuri de specialitate), în zonă nu sunt recomandate datorită starei proastei a drumurilor și pericolului de a râmăne înzăpeziti, dat fiind că alternativele respective (Cugir, Obârșia Lotrului) nu sunt desăpezite.
Distante orientative: 32 km de Obârșia Lotrului, 82 km de Sebes și 61 km de Petroșani.
În ce priveste spațiile de cazare, acestea nu sunt numeroase, dar în momentul de față cele existente au capacitatea de a prelua afluxul de turiștii care vor veni în zonă pentru primul sezon de schi:
Cabana Oasa-Barajul Oașa
Cabana dispune de 10 camere duble cu baie-Pret: 120 lei
7 camere -2 locuri cu grup sanitar si baie comună – Pret: 80 lei
Restaurant cu 50 locuri
Contact: Tel. 0258738001
http://www.cabana-oasa.ro
- Cabana Nuta are 20 de locuri, conditii bune si este la doar 5 km de pârtia Șureanu.
Tel: 0743030502, 0258/738006; 0258/746024. Aici gasiti sa inchiriati echipamente de schi.
- Tabăra Sportivă ”Luncile Prigoanei”, aceasta este în administrarea Liceului cu Program Sportiv Sebes și se află la distanța de 7 km de prima pârtie din domeniul schiabil Șureanu.
Capacitatea taberei este de 100 locuri repartizate în pavilioane cu 3, 4, 5, locuri în camere și câteva cabănuțe cu 2 - 4 locuri.
Tabăra are grupuri sanitare de tip ecologice. Încălzirea în pavilioane este centralizată iar căsutele au teracotă (lemne existând într-un depozit al taberei).
Tarifele sunt 20 lei /persoană în căsuțe și 25 lei în pavilioane.
Tabăra nu are apă curentă, existând captat un izvor de apă, si nu dispune de confort sporit, fiind utilizată pentru elevi proprii ca bază de cantonament.
Având in vedere dezvoltarea domeniului schiabil Sureanu, administratia Liceului Sportiv in parteneriat cu Primăria Sebeș are în vedere modernizarea totală a taberei.
Se recomandă să vă faceți rezervării din timp direct la Tel. 0258 731220. (secretariatul LPS Sebeș).
Alte unitati de cazare:
Cabana Sureanu MAPN, în limita locurilor disponibile-nu exista acces auto.
Cabana Directiei Silvice Alba.
În concluzie, rămâne o singură mare investiție de efectuat în zonă, construirea de unitati de primire turistice cu functiuni de cazare și alimentație publică care să asigure confortul necesar turiștilor și schiorilor veniti la Poarta Raiului, sa schieze in zăpadă, și bineînțeles modernizarea sau măcar reabilitarea tronsonului de drum județean pînă la domeniul schiabil.
În prezent există eliberate de Primăria Săsciori peste 20 de autorizații de construire structuri de primire turistice. Dacă domeniul schiabil va fi pus în valorificare la adevăratul potențial, cu siguranță, că aici, în curând vom vorbi de o adevărată stațiune montană. Sperăm că zona nu va fi mutilată de construcții care mai de care somptuoase și fără o arhitectură specifică zonei montane.
- Imaginiile au fost puse la dispozitie de Domeniul schiabil Șureanu și Cabana Oașa.
Publicat la 20.01.2010, ora: 19:30.