HOTARARE nr. 1213 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice si private
Vizualizari: 1789
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Având în vedere prevederile Conventiei privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie în probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000,
în temeiul art. 108 din Constitutia României, republicata, si al art. 11 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, Guvernul României adopta prezenta hotarâre.
Art. 1
(l)Prezenta hotarâre stabileste procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele publice si private care pot avea efecte semnificative asupra mediului.
(2)Evaluarea impactului asupra mediului este parte integranta din procedura de emitere/respingere a acordului de mediu.
(3)Autoritatile competente pentru aplicarea prevederilor prezentei hotarâri sunt, dupa caz, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, agentiile regionale si locale pentru protectia mediului.
Art. 2
(1)În întelesul prezentei hotarâri, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a)acord de mediu - act tehnico-juridic prin care se stabilesc conditiile de realizare a proiectului, din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu reprezinta decizia autoritatii competente pentru protectia mediului, care da dreptul titularului de proiect sa realizeze proiectul din punctul de vedere al protectiei mediului;
b)drept vatamat - orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
c)evaluarea impactului asupra mediului - procesul menit sa identifice, sa descrie si sa stabileasca, în functie de fiecare caz si în conformitate cu legislatia în vigoare, efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative, principale si secundare ale unui proiect asupra sanatatii oamenilor si mediului, finalizat prin raportul evaluarii impactului asupra mediului;
d)interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, în considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;
e)interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, în considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita în colectiv ori, dupa caz, în considerarea apararii unui interes public;
f)procedura de evaluare a impactului asupra mediului - parcurgerea etapelor ce au ca obiect stabilirea necesitatii supunerii unui proiect evaluarii impactului asupra mediului, evaluarea impactului asupra mediului, consultarea publicului si a autoritatilor publice cu responsabilitati în domeniul protectiei mediului, luarea în considerare a raportului evaluarii impactului asupra mediului si a rezultatelor acestor consultari în procesul decizional si asigurarea informarii asupra deciziei luate;
g)proiect - executia lucrarilor de constructii sau a altor instalatii ori amenajari, alte interventii asupra cadrului natural si peisajului, inclusiv cele care implica extragerea resurselor minerale;
h)public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice si, în concordanta cu legislatia ori cu practica nationala, asociatiile, organizatiile sau grupurile acestora;
i)public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat de ori care are un interes în procesul de luare a deciziilor de mediu; organizatiile neguvernamentale care promoveaza protectia mediului si îndeplinesc conditiile cerute de legislatia în vigoare fac parte din publicul interesat;
j)titularul proiectului - solicitantul acordului de mediu pentru un proiect privat sau autoritatea publica ce initiaza un proiect.
(2)Definitiile prevazute la alin. (1) lit. b), d) si e) se interpreteaza în sensul acordarii accesului larg la justitie publicului interesat.
(3)Dispozitiile alin. (1) lit. h) se aplica persoanelor fizice, indiferent de cetatenie, nationalitate sau domiciliu, iar în cazul persoanelor juridice, indiferent de locul unde sunt înregistrate ori în care se afla centrul efectiv al activitatii lor.
Art. 3
(1)Proiectele care pot avea efecte semnificative asupra mediului datorita, printre altele, naturii, dimensiunii sau localizarii lor fac obiectul evaluarii impactului asupra mediului înainte de emiterea acordului de mediu. Aceste proiecte sunt prevazute la art. 8 si 9.
(2)Evaluarea impactului asupra mediului identifica, descrie si evalueaza, în mod corespunzator si pentru fiecare caz în parte, în conformitate cu prevederile prezentei hotarâri, efectele directe si indirecte ale proiectului asupra urmatorilor factori:
a)fiinte umane, fauna si flora;
b)sol, apa, aer, clima si peisaj;
c)bunuri materiale si patrimoniu cultural;
d)interactiunea dintre factorii mentionati la lit. a), b) si c).
(3)Evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele care intra sub incidenta legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii include cerintele specifice acelei legislatii.
(4)Evaluarea impactului asupra mediului stabileste masurile de prevenire, reducere si, unde este posibil, de compensare a efectelor semnificative adverse ale proiectului asupra factorilor prevazuti la alin. (2) si contribuie la luarea deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu.
(5)Evaluarea impactului asupra mediului se efectueaza în faza de pregatire a studiului de fezabilitate a proiectului.
Art. 4
(1)Procedura de evaluare a impactului asupra mediului se realizeaza în etape, dupa cum urmeaza:
a)etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
b)etapa de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului evaluarii impactului asupra mediului;
c)etapa de analiza a calitatii raportului evaluarii impactului asupra mediului. (2)Procedura de evaluare a impactului asupra mediului începe prin depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu în faza de studiu de prefezabilitate a proiectului.
Art. 5
(1)Procedura de evaluare a impactului asupra mediului este condusa de autoritatile competente pentru protectia mediului, cu participarea autoritatilor publice centrale sau locale, dupa caz, care au atributii si raspunderi specifice în domeniul protectiei mediului.
(2)Participarea autoritatilor prevazute la alin. (1) se realizeaza în cadrul unui colectiv de analiza tehnica constituit la nivel central prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, la nivelul fiecarui judet, al municipiului Bucuresti, prin ordin emis de prefect, conform legislatiei în vigoare privind prefectul si institutia prefectului, iar la nivelul Administratiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", prin ordin emis de prefectul judetului Tulcea.
(3)Autoritatile prevazute la alin. (1) exprima puncte de vedere în cadrul colectivului de analiza tehnica cu privire la informatiile prezentate de titularul proiectului în etapele procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
(4)În scopul aplicarii prevederilor prezentei hotarâri, autoritatile competente pentru protectia mediului asigura transmiterea informatiilor relevante autoritatilor prevazute la alin. (1) si organizarea sedintelor colectivului de analiza tehnica.
Art. 6
Autoritatile competente pentru protectia mediului percep taxe în cuantum de 100 lei la emiterea acordului de mediu.
Art. 7
(1)Prevederile prezentei hotarâri nu se aplica:
a)proiectelor destinate apararii nationale, daca autoritatea publica centrala pentru protectia mediului stabileste, printr-o analiza caz cu caz, ca aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului poate afecta negativ apararea nationala;
b)proiectelor ale caror detalii sunt adoptate printr-un act normativ specific, daca cerintele prezentei hotarâri, inclusiv cele referitoare la furnizarea informatiei, sunt îndeplinite în timpul procesului legislativ respectiv.
(2)În cazuri exceptionale, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului poate excepta, în totalitate sau în parte, de la procedura de evaluare a impactului asupra mediului un anumit proiect prevazut în anexa nr. 1 sau 2. În acest caz, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele obligatii:
a)sa stabileasca daca este necesara o alta forma de evaluare;
b)sa puna la dispozitia publicului interesat informatiile dobândite ca urmare a aplicarii metodei de evaluare prevazute la lit. a), precum si informatii privind decizia de exceptare si motivele acordarii acesteia;
c)sa informeze Comisia Europeana, anterior luarii deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu, despre motivele care fundamenteaza acordarea exceptiei si sa transmita acesteia informatiile puse la dispozitia propriului public, conform legislatiei în vigoare privind accesul la informatia privind mediul.
(3)Decizia de exceptare se comunica titularului de proiect, anterior informarii Comisiei Europene potrivit prevederilor alin. (2) lit. c).
(4)Prevederile alin. (2) si (3) se aplica, dupa caz, cu respectarea procedurii prevazute la art. 17.
Art. 8
(1)Autoritatile competente pentru protectia mediului analizeaza proiectele publice sau private supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului conform prevederilor prezentei hotarâri.
(2)Proiectele publice sau private prevazute în anexa nr. 1, precum si orice proiecte propuse a se realiza pe un amplasament situat în perimetre de protectie hidrogeologica prevazute de legislatia privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrogeologica se supun evaluarii impactului asupra mediului.
(3)Proiectele publice sau private pentru care trebuie stabilita necesitatea efectuarii evaluarii impactului asupra mediului sunt cele:
a)prevazute în anexa nr. 2;
b)realizate în cadrul unei arii naturale protejate, indirect legate de aceasta sau necesare pentru managementul ariei naturale protejate care, fie individual, fie împreuna cu alte proiecte, pot avea efecte semnificative asupra ariei naturale protejate, având în vedere obiectivele de conservare a acesteia, asa cum sunt prevazute în legislatia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice.
(4)Prin exceptie de la prevederile alin. (3) lit. a), toate proiectele prevazute în anexa nr. 2 ce urmeaza a fi realizate în zona costiera se supun evaluarii impactului asupra mediului.
Art. 9
(1)Proiectele prevazute la art. 8 alin. (3) se supun etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Aceasta etapa se realizeaza cu consultarea autoritatilor din colectivul de analiza tehnica prevazut la art. 5 alin. (2).
(2)Autoritatea competenta pentru protectia mediului decide asupra necesitatii efectuarii evaluarii impactului asupra mediului prin examinarea, caz cu caz, a oricarui proiect prevazut la art. 8 alin. (3), folosind criteriile prevazute în anexa nr. 3 si, dupa caz, anumite valori de prag.
(3)Autoritatea competenta pentru protectia mediului informeaza si pune la dispozitia publicului decizia etapei de încadrare.
Art. 10
(1)Analizarea proiectelor conform prevederilor art. 9 se realizeaza de catre autoritatile competente pentru protectia mediului, luând în considerare informatiile furnizate în cadrul solicitarii de emitere a acordului de mediu, depusa de titular.
(2)Solicitarea cuprinde cel putin:
a)descrierea si caracteristicile amplasamentului propus;
b)descrierea si caracteristicile proiectului si ale activitatilor care urmeaza a fi desfasurate: marime, tehnologii si materiale propuse a fi folosite si utilizarea resurselor naturale;
c)descrierea activitatilor specifice perioadei de realizare a proiectului;
d)descrierea sumara a potentialului impact al proiectului asupra mediului.
Art. 11
(1)Dupa stabilirea obligativitatii evaluarii impactului asupra mediului pentru un proiect se trece la etapa de definire a domeniului evaluarii impactului asupra mediului. În acest scop, autoritatea competenta pentru protectia mediului pregateste si transmite titularului de proiect un îndrumar referitor la problemele de mediu care trebuie tratate în raportul evaluarii impactului asupra mediului si la gradul de detaliere a acestora.
(2)În vederea elaborarii îndrumarului prevazut la alin. (1), autoritatea competenta pentru protectia mediului:
a)analizeaza memoriul de prezentare a proiectului depus de titular care detaliaza informatiile prezentate în solicitare;
b)consulta titularul de proiect, publicul interesat si celelalte autoritati publice implicate în procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul respectiv.
(3)Îndrumarul se pune la dispozitia publicului interesat, spre informare.
(4)Îndrumarul transmis titularului de proiect nu exclude posibilitatea solicitarii de catre autoritatea competenta pentru protectia mediului a unor informatii suplimentare.
Art. 12
(1)Pentru toate proiectele supuse evaluarii impactului asupra mediului titularii acestora au obligatia de a furniza în cadrul raportului evaluarii impactului asupra mediului informatiile prevazute în anexa nr. 4.
(2)Autoritatile publice, în special cele prevazute la art. 5 alin. (1), care detin informatii relevante pentru evaluarea efectelor directe si indirecte ale proiectului, au obligatia sa puna aceste informatii la dispozitia titularului de proiect.
(3)Autoritatile competente pentru protectia mediului verifica daca titularul proiectului a furnizat, într-o forma adecvata, informatiile prevazute în anexa nr. 4.
(4)În îndeplinirea atributiilor prevazute la alin. (3), autoritatile competente pentru protectia mediului tin seama de urmatoarele aspecte:
a)sa fie solicitate si furnizate informatii relevante etapei respective din procedura de evaluare a impactului asupra mediului, caracteristicilor specifice proiectului sau tipului de proiect, precum si elementelor de mediu care pot fi afectate;
b)sa fie solicitate informatiile pe care titularul de proiect le poate furniza având în vedere, printre altele, nivelul actual al cunoasterii si al metodelor de evaluare.
Art. 13
Informatiile furnizate de titularul de proiect, conform prevederilor art. 12 alin. (1), includ cel putin urmatoarele:
a)descrierea proiectului, cuprinzând date referitoare la amplasament, solutii tehnice propuse si marimea proiectului;
b)descrierea masurilor avute în vedere pentru a evita, a reduce si, daca este posibil, a remedia efectele adverse asupra mediului;
c)datele necesare pentru identificarea si evaluarea principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului;
d)prezentarea generala a principalelor alternative studiate de titularul de proiect, cu indicarea motivelor alegerii sale, avându-se în vedere efectele asupra mediului; e)un rezumat fara caracter tehnic al informatiilor prevazute la lit. a)-d).
Art. 14
(1)Elaborarea raportului evaluarii impactului asupra mediului se realizeaza pe baza îndrumarului prevazut la art. 11 alin. (1) de catre persoane fizice sau juridice, atestate în conditiile legii, si independente de titularul proiectului.
(2)Raportul evaluarii impactului asupra mediului, al carui continut respecta prevederile art. 12 alin. (1), se înainteaza autoritatii competente pentru protectia mediului.
(3)Raportul evaluarii impactului asupra mediului este supus comentariilor publicului interesat, ale carui observatii sunt luate în considerare în etapa de analiza a calitatii raportului.
(4)Autoritatea competenta pentru protectia mediului, împreuna cu autoritatile participante în colectivul de analiza tehnica, analizeaza calitatea raportului evaluarii impactului asupra mediului si decide acceptarea sau refacerea raportului.
Art. 15
(1)În procedura de evaluare a impactului asupra mediului autoritatile competente pentru protectia mediului aduc la cunostinta publicului, din timp si cel mai târziu imediat ce informatia poate fi furnizata într-un termen rezonabil, prin anunt public si prin afisare pe pagina proprie de web, urmatoarele aspecte: a)orice solicitare de acord de mediu;
b)faptul ca proiectul face obiectul evaluarii impactului asupra mediului, indicând, dupa caz, si ca proiectul intra sub incidenta prevederilor art. 17;
c)datele de contact ale autoritatilor competente pentru emiterea/respingerea acordului de mediu, ale autoritatilor de la care pot fi obtinute informatii relevante, ale autoritatilor unde se pot înainta comentarii sau adresa întrebari, precum si termenul pentru transmiterea acestora;
d)tipul deciziilor posibile sau, în cazul în care exista, proiectul deciziei respective;
e)faptul ca informatiile din etapa de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului evaluarii impactului asupra mediului sunt puse la dispozitia publicului;
f)locul, orarul si mijloacele prin care informatiile relevante sunt puse la dispozitia publicului;
g)modalitatile de participare a publicului, în conformitate cu art. 16 alin. (2) lit. a) si b).
(2)Autoritatea competenta pentru protectia mediului pune la dispozitia publicului interesat, spre consultare, într-un interval de timp rezonabil, urmatoarele:
a)orice informatie obtinuta în urma parcurgerii etapei de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului evaluarii impactului asupra mediului;
b)rapoartele si recomandarile relevante emise catre autoritatea competenta pentru protectia mediului la momentul informarii publicului interesat, potrivit prevederilor alin. (1); c)alte informatii decât cele prevazute la alin. (1), care sunt relevante pentru luarea deciziei si care devin disponibile dupa momentul informarii publicului interesat în conformitate cu prevederile alin. (1), cu respectarea dispozitiilor Hotarârii Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informatia privind mediul.
Art. 16
(1)Publicul interesat are posibilitatea de a participa efectiv si din timp la procesul de luare a deciziilor de mediu, de a se documenta si a transmite comentarii si opinii autoritatii competente pentru protectia mediului, când toate optiunile sunt deschise si înaintea luarii deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu.
(2)Informarea si participarea publicului la procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt coordonate de autoritatile competente pentru protectia mediului si cuprind:
a)modalitatea de informare a publicului: prin afise pe o anumita zona teritoriala, publicatii în presa centrala si/sau locala, organizarea unor expozitii cu planuri, schite, tabele, grafice, modele referitoare la proiectul respectiv si altele asemenea;
b)modalitatea de consultare a publicului interesat prin informari scrise sau dezbateri publice; c)perioade de timp corespunzatoare pentru etapele procedurii, cu scopul de a asigura timp suficient pentru informarea publicului si pentru ca publicul interesat sa se pregateasca si sa participe efectiv la procesul de luare a deciziilor de mediu.
Art. 17
(1)În situatia în care un proiect poate sa aiba un efect semnificativ asupra mediului altui stat sau când un alt stat posibil sa fie afectat semnificativ solicita informatii asupra proiectului, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului transmite autoritatii centrale de mediu din acel stat, cât mai curând posibil si nu mai târziu de momentul când este informat propriul public, cel putin urmatoarele informatii referitoare la proiect:
a)o descriere a proiectului împreuna cu orice informatie disponibila asupra posibilului impact transfrontier al acestuia;
b)informatii privind tipul deciziei care urmeaza sa fie luata.
(2)Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului indica statului prevazut la alin. (1) un interval de timp suficient în care sa precizeze daca doreste sa participe la procesul de luare a deciziilor de mediu.
(3)Daca statul care a primit informatiile prevazute la alin. (1) comunica intentia sa de participare la procesul de luare a deciziilor de mediu, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului îi transmite informatiile despre proiect prevazute la art. 15 alin. (1) si pe cele care se pun la dispozitia publicului interesat, conform prevederilor art. 15 alin. (2) lit. aj si b).
(4)În cazul în care România este stat potential afectat, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are obligatia:
a)sa puna la dispozitia autoritatilor implicate în procesul de luare a deciziilor de mediu si publicului interesat, într-un termen rezonabil, informatiile prevazute la alin. (1) si (3), primite de la statul de origine;
b)sa asigure autoritatilor implicate în procesul de luare a deciziilor de mediu si publicului interesat posibilitatea de a înainta autoritatii centrale pentru protectia mediului din statul de origine opiniile cu privire la informatiile prevazute la alin. (1) si (3), într-un interval rezonabil de timp, înainte de emiterea deciziei finale.
(5)Statele interesate initiaza consultari privind, printre altele, efectele potentiale transfrontiere ale proiectului si masurile avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte si se înteleg asupra unui interval de timp rezonabil privind durata consultarilor.
(6)Ministerul Afacerilor Externe sprijina demersurile autoritatii publice centrale pentru protectia mediului prevazute la alin. (1) -(5), astfel încât publicul interesat de pe teritoriul statului afectat sa participe efectiv la procesul de luare a deciziilor de mediu, inclusiv în cazul proiectelor cu posibile efecte semnificative pe teritoriul României, initiate în alte state.
Art. 18
Rezultatele consultarilor si informatiile obtinute conform prevederilor art. 5, art. 11-13, art. 15-17 alin. (1) -(3) si (5) se iau în considerare în procedura de emitere/respingere a acordului de mediu pentru proiectele publice sau private care fac obiectul prezentei hotarâri.
Art. 19
(1)Autoritatea competenta pentru protectia mediului, cu consultarea colectivului de analiza tehnica, ia decizia de emitere/respingere a acordului de mediu pe baza analizarii raportului evaluarii impactului asupra mediului, a comentariilor si opiniilor exprimate de publicul interesat si a altor informatii relevante, dupa caz.
(2)Acordul de mediu pentru proiectele care fac obiectul legislatiei privind prevenirea si controlul integrat al poluarii include cerintele prevazute de acea legislatie.
Art. 20
(1)Acordul de mediu pentru proiectele prevazute la art. 8 alin. (3) lit. b) se emite numai daca proiectul nu afecteaza în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective.
(2)Prin exceptie de la prevederile alin. (1), în cazul în care evaluarea impactului asupra mediului releva efecte negative asupra ariei naturale protejate si, în lipsa unor solutii alternative, proiectul trebuie totusi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv din ratiuni de ordin social sau economic, autoritatea publica pentru protectia mediului competenta emite acordul de mediu numai dupa stabilirea masurilor compensatorii necesare pentru a proteja coerenta retelei nationale de arii naturale protejate sau cea globala a retelei Natura 2000, în cazul siturilor de interes comunitar.
(3)În situatia în care siturile incluse în reteaua Natura 2000, identificate conform legislatiei în vigoare, adapostesc un tip de habitat natural prioritar si/sau o specie prioritara, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de:
a)sanatatea sau siguranta publica;
b)anumite consecinte benefice de importanta majora pentru mediu; sau
c)alte motive imperative de interes public major, asupra carora s-a obtinut punctul de vedere al Comisiei Europene.
(4)Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului informeaza Comisia Europeana despre masurile compensatorii adoptate pentru a proteja coerenta globala a retelei Natura 2000.
Art. 21
(1)Autoritatile competente pentru protectia mediului fac publica decizia de emitere/respingere a acordului de mediu si pun la dispozitia publicului urmatoarele informatii:
a)continutul deciziei, care include toate conditiile necesare a fi îndeplinite de titularul proiectului;
b)principalele motive si considerente pe care se bazeaza decizia de emitere/respingere, inclusiv informatii cu privire la desfasurarea procesului de participare a publicului;
c)descrierea, dupa caz, a principalelor masuri pentru evitarea, reducerea si, daca este posibil, compensarea efectelor adverse majore.
(2)Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului informeaza orice stat care a fost consultat conform prevederilor art. 17 alin. (1) -(3) si (5) si transmite acestora informatiile prevazute la alin. (1).
(3)În cazul în care România este stat potential afectat, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului asigura punerea la dispozitia propriului public interesat, într-o maniera corespunzatoare, a informatiilor prevazute la alin. (1), primite de la statul de origine.
Art. 22
(1)Prevederile prezentei hotarâri nu aduc atingere obligatiei autoritatilor competente pentru protectia mediului de a respecta restrictiile impuse de legislatia în vigoare în legatura cu confidentialitatea comerciala si industriala, inclusiv proprietatea intelectuala, si protejarea interesului public.
(2)În cazul aplicarii art. 17, transmiterea informatiilor catre alte state si primirea informatiei de la alte state fac obiectul restrictiilor prevazute de legislatia în vigoare a statului de origine.
Art. 23
(1)Orice persoana care face parte din publicul interesat si care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim se poate adresa instantei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substantial, actele, deciziile sau omisiunile autoritatii publice competente pentru protectia mediului, care fac obiectul participarii publicului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, prevazute de prezenta hotarâre, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare.
(2)Actele sau omisiunile autoritatii publice competente pentru protectia mediului, care fac obiectul participarii publicului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, se ataca odata cu decizia etapei de încadrare sau cu decizia de emitere/respingere a acordului de mediu, dupa caz.
(3)Se poate adresa instantei de contencios administrativ competente si orice organizatie neguvernamentala care îndeplineste cerintele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. i), considerându-se ca acestea sunt vatamate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.
(4)Solutionarea cererii se face potrivit dispozitiilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare.
Art. 24
(1)Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoanele prevazute la art. 23 trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunostinta publicului a deciziei etapei de încadrare sau a deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu, revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii.
(2)Autoritatea publica emitenta are obligatia de a raspunde la plângerea prealabila prevazuta la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrarii acesteia la acea autoritate. (3)Procedura administrativa prealabila prevazuta la alin. (1) si (2) este gratuita si trebuie sa fie echitabila si corecta.
Art. 25
Autoritatile competente pentru protectia mediului au obligatia ca în decizia etapei de încadrare si în decizia de emitere/respingere a acordului de mediu sa includa informatii concrete despre procedura de contestare administrativa si contencios administrativ prevazuta la art. 23 si 24.
Art. 26
(1)Titularul proiectului are obligatia de a notifica în scris autoritatea competenta pentru protectia mediului despre orice modificare a datelor/informatiilor care au stat la baza luarii deciziei etapei de încadrare sau a deciziei etapei de emitere/respingere a acordului de mediu, dupa caz.
(2)Autoritatea competenta pentru protectia mediului stabileste, cu consultarea colectivului de analiza tehnica, daca modificarea sau extinderea adusa proiectului poate avea efecte semnificative asupra mediului, conform prevederilor prezentei hotarâri, si informeaza publicul în mod corespunzator. În caz afirmativ, autoritatea competenta pentru protectia mediului solicita elaborarea sau, dupa caz, refacerea evaluarii impactului asupra mediului, cu aplicarea în mod corespunzator a prevederilor art. 11 -25.
(3)În urma aplicarii prevederilor alin. (2), acordul de mediu se revizuieste în mod corespunzator.
Art. 27
(1)Este interzisa realizarea fara obtinerea acordului de mediu a proiectelor prevazute la: a)art. 8 alin. (3), pentru care s-a stabilit necesitatea evaluarii impactului asupra mediului; b)art. 8 alin. (4); c)anexa nr. 1.
(2)Titularii proiectelor au obligatia respectarii conditiilor prevazute în acordul de mediu.
Art. 28
(1)Constituie contraventie si se sanctioneaza dupa cum urmeaza, urmatoarele fapte:
a)încalcarea obligatiei prevazute la art. 26 alin. (1) si la art. 27 alin. (1), cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane fizice, si de la 30.000 lei la 60.000 lei, pentru persoane juridice;
b)încalcarea obligatiei prevazute la art. 27 alin. (2), cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, si de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.
(2)Pentru încalcarea obligatiilor prevazute de art. 27 se aplica si sanctiunea complementara de desfiintare a lucrarilor si aducerea terenului la starea initiala.
(3)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1) si (2) se realizeaza de personalul împuternicit din cadrul Garzii Nationale de Mediu si al Administratiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", conform reglementarilor legale în vigoare.
(4)Dispozitiile referitoare la contraventii prevazute la alin. (1) se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5)Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute în actul normativ, agentul constatator facând mentiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.
Art. 29
Proiectele transmise unei autoritati competente pentru protectia mediului în vederea obtinerii acordului de mediu si supuse evaluarii impactului asupra mediului, înainte de intrarea în vigoare a prezentei hotarâri, se supun procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu aflate în vigoare la momentul depunerii solicitarii.
Art. 30
(1)Metodologia de aplicare a procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, continând competentele, durata etapelor procedurale si dispozitii privind informarea si participarea publicului, se aproba prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului în termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri.
(2)Metodologia de aplicare a prevederilor art. 17 se aproba prin ordin al conducatorului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului în termen de 60 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri.
Art. 31
Anexele nr. 1-4 fac parte integranta din prezenta hotarâre.
Art. 32
(1)Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului informeaza Comisia Europeana cu privire la aplicarea prezentei hotarâri si asupra criteriilor si/sau valorilor de prag adoptate în vederea aplicarii prevederilor art. 9.
(2)Autoritatea centrala pentru protectia mediului transmite Comisiei Europene actele normative nationale care asigura conformarea cu prevederile Directivei 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice sau private asupra mediului, modificata si completata prin Directiva 97/11/CE si prin Directiva 2003/35/CE.
Art. 33
Prezenta hotarâre intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu exceptia prevederilor art. 7 alin. (2) lit. c), art. 20 alin. (3) lit. c) si alin. (4) si ale art. 32, care intra în vigoare la data aderarii României la Uniunea Europeana.
Art. 34
În situatia în care printr-un act normativ anterior prezentei hotarâri se face trimitere la Hotarârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului si pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri ori generic la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, trimiterea se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din prezenta hotarâre.
Art. 35
(1)Pe data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri se abroga Hotarârea Guvernului nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului si pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 17 septembrie 2002, cu modificarile ulterioare.
(2)Actele normative emise în baza Hotarârii Guvernului nr. 918/2002, în masura în care nu contravin dispozitiilor prezentei hotarâri, ramân în vigoare pâna la data abrogarii lor. Prezenta hotarâre transpune prevederile Directivei Consiliului 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului, publicata în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 175 din 5 iulie 1985, modificata si completata prin Directiva Consiliului 97/11/CE, publicata în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 73 din 14 martie 1997, si Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului cu privire la elaborarea anumitor planuri si programe în legatura cu mediul si modificarea, în ceea ce priveste participarea publicului si accesul la justitie, a directivelor Consiliului 85/337/CEE si 96/61/CE, publicata în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 156 din 25 iunie 2003.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Ministrul mediului si gospodaririi apelor,
Sulfina Barbu
Ministrul economiei si comertului,
Codrut Ioan Seres
Ministrul sanatatii publice,
Gheorghe Eugen Nicolaescu
p. Ministrul administratiei si internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
p. Ministrul integrarii europene,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat
ANEXA nr. 1:
LISTA proiectelor supuse evaluarii impactului asupra mediului
1.Agricultura:
1.1.instalatii pentru cresterea intensiva a porcilor, cu o capacitate cel putin egala cu:
a)900 de locuri pentru scroafe;
b)3.000 de locuri pentru cresterea porcilor mai mari de 30 kg;
1.2.instalatii pentru cresterea intensiva a pasarilor, cu o capacitate cel putin egala cu:
a)85.000 de locuri pentru cresterea pasarilor de carne; b)60.000 de locuri pentru pasari ouatoare.
2.Industria extractiva a petrolului, gazelor naturale, carbunelui si turbei:
2.1.extractia petrolului, când cantitatea extrasa depaseste 500 t/zi;
2.2.extractia gazelor naturale, când cantitatea extrasa depaseste 500.000 m3/zi;
2.3.extractia carbunelui în exploatari miniere de suprafata, când suprafata amplasamentului depaseste 25 ha;
2.4.extractia turbei, când suprafata amplasamentului depaseste 150 ha. 3.Industria energetica:
3.1.termocentrale si alte instalatii de ardere, inclusiv instalatii industriale pentru producerea energiei electrice, energiei termice, a aburului sau a apei calde, cu o putere de cel putin 300 MW;
3.2.centrale nucleare si alte reactoare nucleare, inclusiv dezafectarea ori scoaterea din functiune a acestora, sau reactoare (Centralele nucleare si alte reactoare nucleare înceteaza a mai fi considerate ca atare atunci când tot combustibilul nuclear si alte elemente contaminate radioactiv au fost îndepartate definitiv de pe amplasamentul instalatiei - cu exceptia instalatiilor de cercetare pentru producerea si conversia materialelor fisionabile si a celor radioactive, a caror putere maxima nu depaseste 1 kW putere termica continua);
3.3.instalatii pentru reprocesarea combustibilului nuclear iradiat;
3.4.instalatii pentru:
a)producerea sau îmbogatirea combustibilului nuclear;
b)procesarea combustibilului nuclear iradiat sau pentru procesarea deseurilor cu nivel ridicat de radioactivitate;
c)depozitarea finala a combustibilului nuclear iradiat; d)depozitarea finala a deseurilor radioactive, exclusiv;
e)stocarea, planificata pentru o perioada mai mare de 10 ani, a combustibilului nuclear iradiat sau a deseurilor radioactive, pe un amplasament diferit de cel de productie, exclusiv;
3.5.construirea liniilor aeriene de tensiune electrica, cu o tensiune de cel putin 220 kV si o lungime de cel putin 15 km.
4.Producerea si prelucrarea metalelor:
4.1.instalatii integrate pentru producerea fontei primare si a otelului;
4.2.instalatii pentru obtinerea metalelor brute neferoase din minereuri, concentrate sau din materiale secundare prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice.
5.Industria materialelor minerale de constructii:
5.1.instalatii pentru extractia azbestului si pentru prelucrarea si transformarea azbestului si a produselor care contin azbest:
a)instalatii pentru produsele de azbociment, cu o productie anuala de cel putin 20.000 t produs finit;
b)instalatii pentru materiale de frictiune, cu o productie anuala de cel putin 50 t produs finit; c)instalatii pentru alte utilizari ale azbestului, cu un consum de cel putin 200 t anual;
5.2.cariere si exploatari miniere de suprafata, când suprafata amplasamentului depaseste 25 ha.
6.Industria chimica si petrochimica:
6.1.instalatii chimice integrate, cum sunt instalatiile pentru producerea substantelor pe scara industriala folosind procese de conversie chimica, în care mai multe unitati tehnologice alaturate sunt legate functional una de cealalta si sunt utilizate pentru:
a)producerea substantelor chimice organice de baza;
b)producerea substantelor chimice anorganice de baza;
c)producerea îngrasamintelor pe baza de fosfor, azot sau potasiu (îngrasaminte simple sau complexe);
d)obtinerea produselor de baza pentru protectia plantelor si a biocidelor;
e)obtinerea produselor farmaceutice de baza folosind procese chimice sau biologice;
6.2.producerea explozibililor;
6.3.rafinarii de titei (cu exceptia celor care produc numai lubrifianti din titei);
6.4.instalatii pentru depozitarea petrolului, a produselor petrochimice sau chimice, cu o capacitate de cel putin 200.000 t;
6.5.instalatii pentru gazeificarea si lichefierea a cel putin 500 t de carbune sau sisturi bituminoase pe zi;
6.6.conducte pentru transportul gazelor, petrolului sau al substantelor chimice, având un diametru mai mare de 800 mm si o lungime de cel putin 40 km.
7.Industria lemnului si a hârtiei:
7.1.instalatii industriale pentru producerea celulozei din cherestea sau materiale fibroase similare;
7.2.instalatii industriale pentru producerea hârtiei si a cartonului, cu o capacitate de productie mai mare de 200 t/zi.
8.Proiecte de infrastructura:
8.1.constructia de linii pentru traficul feroviar de lunga distanta;
8.2.construirea aerodromurilor (Aerodrom - aeroport care se conformeaza definitiei din Conventia de la Chicago (1944) privind înfiintarea Organizatiei Aviatiei Civile Internationale) - (anexa nr. 14) dotate cu cel putin o pista de decolare-aterizare mai lunga de 2.100 m;
8.3.construirea de autostrazi si de drumuri expres (Drumuri expres - drumuri care se conformeaza definitiei din Acordul european privind arterele principale de trafic international din 15 noiembrie 1975.);
8.4.construirea drumurilor noi cu cel putin 4 benzi sau realinierea si/sau largirea unui drum existent de doua ori mai putine benzi pâna la 4 sau mai multe benzi, în cazul în care aceste drumuri noi sau realinierea lor si/sau sectiunea largita a acestora este de cel putin 10 km lungime continua;
8.5.cai navigabile interioare si porturi pentru traficul fluvial interior, care permit trecerea vaselor mai mari de 1.350 t;
8.6.porturi comerciale, cheiuri pentru încarcare si descarcare legate de uscat si porturi exterioare (exclusiv cheiuri pentru feribot), care permit intrarea vaselor de cel putin 1.350 t.
9.Alte tipuri de proiecte:
9.1.sisteme de captare a apelor subterane, acolo unde volumul anual de apa captata este de cel putin 10 milioane m3;
9.2.sisteme artificiale de reîncarcare a acviferului, acolo unde volumul anual de apa reîncarcata este de cel putin 10 milioane m3;
9.3.lucrari de transfer al resurselor de apa între bazinele hidrografice, executate în scopul prevenirii deficitului de apa, pentru un volum anual de apa transferata de cel putin 100 milioane m3/an; se excepteaza transferul prin conducte al apei potabile;
9.4.lucrari de transfer al resurselor de apa între bazinele hidrografice, pentru un debit mediu multianual al bazinului de captare de cel putin 2.000 milioane m3/an si pentru o cantitate de apa transferata de cel putin 5% din acest debit; se excepteaza transferul prin conducte al apei potabile;
9.5.baraje si alte instalatii proiectate sa retina sau sa stocheze permanent apa, cu o capacitate noua ori suplimentara de apa retinuta sau stocata de cel putin 10 milioane m3;
9.6.statii pentru epurarea apelor uzate de cel putin 150.000 echivalenti locuitor (Echivalenti locuitor exprima încarcarea cu poluanti a apelor uzate, conform definitiei din Hotarârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificarile si completarile ulterioare);
9.7.depozite pentru deseuri periculoase sau instalatii pentru eliminarea deseurilor prin incinerare ori tratare chimica, operatiune definita în anexa nr. NA pct. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, cu modificarile ulterioare;
9.8.instalatii cu o capacitate mai mare de 100 t/zi pentru eliminarea deseurilor nepericuloase prin incinerare sau tratare chimica, operatiune definita în anexa nr. NA pct. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 426/2001, cu modificarile ulterioare;
10.orice modificare sau extindere a proiectelor enumerate în prezenta anexa, daca o asemenea modificare sau extindere întruneste ea însasi valorile de prag stabilite, dupa caz, în aceasta anexa.
ANEXA nr. 2:
LISTA proiectelor pentru care trebuie stabilita necesitatea efectuarii evaluarii impactului asupra mediului
1.Agricultura, silvicultura si acvacultura: a)proiecte pentru restructurarea exploatatiilor agricole;
b)proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau a suprafetelor partial antropizate în scop agricol intensiv;
c)proiecte de gospodarire a apelor pentru agricultura, inclusiv proiecte de irigatii si desecari;
d)împadurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetatie forestiera sau desfrisare în scopul schimbarii categoriei de folosinta a terenului;
e)instalatii pentru cresterea intensiva a septelului, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
f)crescatorii pentru piscicultura intensiva;
g)recuperarea/îmbunatatirea terenurilor neagricole, inclusiv a celor din mare.
2.Industria extractiva:
a)cariere, exploatari miniere de suprafata si de extractie a turbei, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
b)exploatari miniere subterane;
c)extractia mineralelor prin dragare fluviala sau marina;
d)foraje de adâncime, în special:
(i)foraje geotermale;
(ii)foraje pentru depozitarea deseurilor nucleare;
(iii)foraje pentru alimentarea cu apa, cu exceptia forajelor pentru investigarea stabilitatii solului;
e)instalatii industriale de suprafata pentru extractia carbunelui, petrolului, gazelor naturale si minereurilor, precum si a sisturilor bituminoase.
3.Industria energetica:
a)instalatii industriale pentru producerea energiei electrice, termice si a aburului tehnologic, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
b)instalatii industriale pentru transportul gazelor, aburului si apei calde; transportul energiei
electrice prin cabluri aeriene, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
c)stocarea la suprafata a gazelor naturale;
d)stocarea subterana a gazelor combustibile;
e)stocarea la suprafata a combustibililor fosili;
f)brichetarea industriala a carbunelui si lignitului;
g)instalatii pentru prelucrarea si stocarea deseurilor radioactive, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
h)instalatii pentru producerea energiei hidroelectrice;
i)instalatii cu care sunt echipate centralele eoliene în scopul producerii energiei.
4.Producerea si prelucrarea metalelor:
a)instalatii pentru producerea fontei sau otelului prin fuziune primara sau secundara, inclusiv turnare continua;
b)instalatii pentru prelucrarea metalelor feroase:
(i)laminoare la cald;
(ii)forjerii cu ciocane;
(iii)acoperiri metalice de protectie prin topire;
c)topitorii de metale feroase;
d)instalatii pentru forjarea, inclusiv alierea metalelor neferoase, cu exceptia metalelor pretioase, sau instalatii pentru revalorificarea produselor (finisare, turnare în forme etc.);
e)instalatii pentru tratarea suprafetelor metalice si a materialelor plastice prin procese chimice sau electrolitice;
f)fabricarea si asamblarea de autovehicule si fabricarea motoarelor pentru autovehicule;
g)santiere navale;
h)instalatii pentru constructia si repararea aeronavelor;
i)fabricarea echipamentelor feroviare;
j)forjare la cald prin explozie;
k)instalatii pentru coacerea si sinterizarea minereurilor metalice.
5.Industria mineralelor:
a)cuptoare de cocs (distilarea uscata a carbunelui);
b)instalatii pentru fabricarea cimentului;
c)instalatii pentru producerea azbestului si fabricarea produselor din azbest, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
d)instalatii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticla;
e)instalatii pentru topirea substantelor minerale, inclusiv productia fibrelor minerale;
f)fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a tiglelor, caramizilor, caramizilor refractare, placilor, gresiilor ceramice sau portelanului.
6.Industria chimica:
a)tratarea produselor intermediare si producerea substantelor chimice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
b)producerea pesticidelor si a produselor farmaceutice, vopselelor si lacurilor, elastomerilor si peroxizilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
c)instalatii de depozitare a produselor petroliere, petrochimice si chimice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1.
7.Industria alimentara:
a)fabricarea uleiurilor si a grasimilor vegetale si animale;
b)ambalarea si conservarea produselor animale si vegetale;
c)fabricarea produselor lactate;
d)fabricarea maltului si a bauturilor alcoolice;
e)fabricarea produselor de cofetarie si a siropului;
f)abatoare;
g)instalatii industriale pentru fabricarea amidonului;
h)fabrici de faina si ulei de peste;
i)fabrici de zahar.
8.Industria textila, a pielariei, a lemnului si hârtiei:
a)instalatii industriale pentru producerea hârtiei si a cartonului, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
b)instalatii pentru pretratarea (operatii ca spalare, înalbire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor ori textilelor;
c)instalatii pentru tabacirea/argasirea pieilor si blanurilor;
d)instalatii de producere si prelucrare a celulozei.
9.Industria cauciucului: - fabricarea si tratarea produselor pe baza de elastomeri.
10.Proiecte de infrastructura:
a)proiecte de dezvoltare a unitatilor industriale;
b)proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv constructia centrelor comerciale si a parcarilor auto;
c)constructia cailor ferate, altele decât cele incluse în anexa nr. 1, a instalatiilor de transbordare intermodala si a terminalelor intermodale;
d)constructia aerodromurilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
e)constructia drumurilor, porturilor si instalatiilor portuare, inclusiv a porturilor de pescuit, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
f)constructia cailor navigabile interioare, altele decât cele incluse în anexa nr. 1, lucrari de canalizare si lucrari împotriva inundatiilor;
g)baraje si alte instalatii proiectate pentru retinerea sau stocarea apei pe termen lung, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
h)linii de tramvai, cai ferate subterane si de suprafata, linii suspendate sau linii similare specifice, utilizate exclusiv sau în principal pentru transportul de persoane;
i)instalatii de conducte pentru gaze si petrol, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
j)instalatii de apeducte de lungime mare;
k)lucrari pentru combaterea eroziunii costiere si lucrari maritime ce pot modifica profilul costier prin constructia, de exemplu, de diguri, chei, pontoane, debarcadere sau alte lucrari de aparare marina, exclusiv întretinerea si reconstructia unor astfel de lucrari;
l)instalatii de extractie a apei subterane si de reîncarcare artificiala a rezervelor de apa subterana, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
m)lucrari pentru transferul resurselor de apa între bazine hidrografice, altele decât cele incluse în anexa nr. 1.
11.Alte proiecte:
a)piste permanente de curse si testare a vehiculelor cu motor;
b)instalatii pentru eliminarea deseurilor, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
c)statii pentru epurarea apelor uzate, altele decât cele incluse în anexa nr. 1;
d)amplasamente pentru depozitarea namolurilor provenite de la statiile de epurare;
e)depozite de fier vechi, de vehicule uzate, inclusiv deseuri de vehicule;
f)bancuri de proba pentru motoare, turbine sau reactoare;
g)instalatii pentru fabricarea fibrelor minerale artificiale;
h)instalatii pentru recuperarea sau distrugerea substantelor explozive;
i)centre de ecarisaj.
12.Turism si recreere:
a)pârtii de schi, instalatii schilift, telecabine si amenajarile aferente;
b)amenajari marine de agrement;
c)sate de vacanta si complexuri hoteliere în afara zonelor urbane si amenajarile aferente;
d)campinguri permanente si amplasamente pentru caravane;
e)parcuri tematice.
13.
a)Orice modificari sau extinderi, altele decât cele prevazute la pct. 10 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevazute în anexa nr. 1 sau în prezenta anexa, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative adverse asupra mediului
b)Proiectele prevazute în anexa nr. 1, efectuate exclusiv sau în principal pentru dezvoltarea si testarea de metode sau produse noi si care sa nu fie utilizate pe o perioada mai mare de 2 ani.
ANEXA nr. 3:
CRITERII DE SELECTIE pentru stabilirea necesitatii efectuarii evaluarii impactului asupra mediului
1.Caracteristicile proiectelor La identificarea caracteristicilor proiectelor se iau în considerare urmatoarele aspecte:
a)marimea proiectului;
b)cumularea cu alte proiecte;
c)utilizarea resurselor naturale;
d)productia de deseuri;
e)emisiile poluante, inclusiv zgomotul si alte surse de disconfort;
f)riscul de accident, tinându-se seama în special de substantele si de tehnologiile utilizate.
2.Localizarea proiectelor
Se ia în considerare sensibilitatea mediului în zona geografica posibil afectata de proiect, avându-se în vedere în special:
2.1.utilizarea existenta a terenului;
2.2.relativa abundenta a resurselor naturale din zona, calitatea si capacitatea regenerativa a acestora;
2.3.capacitatea de absorbtie a mediului, cu atentie deosebita pentru:
a)zonele umede;
b)zonele costiere;
c)zonele montane si cele împadurite;
d)parcurile si rezervatiile naturale;
e)ariile clasificate sau zonele protejate prin legislatia în vigoare, cum sunt: zone de protectie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale si bazine piscicole amenajate etc.;
f)zonele de protectie speciala, mai ales cele desemnate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si a faunei salbatice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 462/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, sau zonele în care se efectueaza determinari pentru includerea lor în zone clasificate de ordonanta de urgenta mentionata anterior, zonele desemnate prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a III-a - zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare;
g)ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislatie au fost deja depasite;
h)ariile dens populate;
i)peisajele cu semnificatie istorica, culturala si arheologica.
3.Caracteristicile impactului potential Se iau în considerare efectele semnificative posibile ale proiectelor, în raport cu criteriile stabilite la pct. 1 si 2, cu accent deosebit pe:
a)extinderea impactului: aria geografica si numarul persoanelor afectate;
b)natura transfrontiera a impactului;
c)marimea si complexitatea impactului;
d)probabilitatea impactului;
e)durata, frecventa si reversibilitatea impactului.
ANEXA nr. 4:
INFORMATII solicitate titularului proiectului pentru proiectele supuse evaluarii impactului asupra mediului
1.Descrierea proiectului, incluzând, mai ales:
a)descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect si a cerintelor de amenajare si utilizare a terenului în timpul fazelor de constructie si functionare;
b)descrierea principalelor caracteristici ale proceselor de productie, de exemplu natura si cantitatea materialelor utilizate;
c)estimarea, pe tipuri si cantitati, a deseurilor preconizate si a emisiilor (poluare în apa, aer si sol, zgomot, vibratii, lumina, caldura, radiatii etc.) rezultate din functionarea proiectului propus;
2.rezumatul principalelor alternative studiate de titular si indicarea principalelor motive pentru alegerea finala, luând în considerare efectele asupra mediului;
3.descrierea aspectelor de mediu posibil a fi afectate în mod semnificativ de proiectul propus, în special a populatiei, faunei, florei, solului, apei, aerului, factorilor climatici, bunurilor materiale, inclusiv patrimoniul arhitectural si arheologic, peisajul si interconexiunile dintre factorii de mai sus;
4.descrierea (Aceasta descriere trebuie sa acopere efectele directe si indirecte, secundare, cumulative, pe termen scurt, mediu si lung, permanente si temporare, pozitive si negative ale proiectului asupra mediului.
Publicat în Monitorul Oficial cu numarul 802 din data de 25 septembrie 2006) efectelor semnificative posibile ale proiectului propus asupra mediului, rezultând din:
a)existenta proiectului;
b)utilizarea resurselor naturale;
c)emisiile de poluanti, zgomot si alte surse de disconfort si eliminarea deseurilor; si descrierea de catre titular a metodelor de prognoza utilizate în evaluarea efectelor asupra mediului;
5.descrierea masurilor preconizate pentru prevenirea, reducerea si, unde este posibil, compensarea oricaror efecte semnificative adverse asupra mediului;
6.un rezumat fara caracter tehnic al informatiilor furnizate la punctele precedente;
7.indicarea dificultatilor (deficiente tehnice sau lipsa de know-how) întâmpinate de titularul
proiectului în prezentarea informatiei solicitate.