Datini De Iarna In Marginimea Sibiului

Vizualizari: 8473

Postat de romaniaturistica

Ultima modificare: 10.10.2015 18:51
De catre: administrator

Judet: SIBIU

Localitate: Gura Raului

Rating (2 voturi):

Rating personal: (nu sunteți logat)

Data adaugarii: 01.01.2012

Veşnicia de la sat pare a fi în ultima vreme o realitate înstrăinată de valenţele sale iniţiale. Satul cu oameni mândri şi harnici, cu case curate şi pitoreşti din ale căror coşuri fumul se înalţă molcom spre cer, unde se mai aud cântul doinelor şi strigăturile flăcăilor pare a fi apus, lăsând locul acelor pseudo-sate în care maneaua urlă la orice tavernă, oamenii poartă jeans şi trening de fâş iar casele cu pridvor de lemn au fost înlocuite cu vilele cu antenă de satelit şi apa de la hidrofor.

Mărginimea Sibiului este colţul de rai în care lumea satului mai poarte fi încă găsită în formula sa primordială, arhaică, de început de lume. În acest colţ unic de ţară, poate poposi oricine caută pacea satului românesc. Mărginimea este o zonă situată la vest de Sibiu şi cuprinde 18 localităţi, printre care amintesc Boiţa, Sadu, Tălmaciu şi Tălmăcelul, Răşinarii, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Sibiul, Săliştea, Galeşul, Tilişca, Poiana Sibiului şi Jina. Povestea acestor sate îşi are rădăcini în trecut; aşezarea cu cea mai veche atestare este Răşinariul care apare în documente încă de la anul 1204, urmat de Tălmaciu (1318), Orlat şi Sălişte(1322 şi respectiv 1354).

De sute de ani, oamenii din Mărginime trăiesc după un vechi ritual definit de activităţile cerute de meşteşugul oieritului. Întreaga viaţă a mărginenilor s-a desfăşurat fără abatere de la legile naturii. La vremea când pământul se desţeleneşte, satele Mărginii par a fi trezite de cântecul păsărilor şi al gâzelor. Începe acum o agitaţie fără pereche, cerută de pământul care prinde din nou viaţă. Oile cer să fie pornite pe poteci de munte, iar păstorii, pricepuţi în tainele meşteşugului lor încep pregătirile. Vin luni grele, în care vor căuta mereu loc bun de păşunat, şi pentru asta sunt atâtea de pregătit. Păstorii vor mai veni acasă doar la praznicele cele mari, şi apoi, în toamnă târziu, când vânt de iarnă se va face simţit pe cărările muntelui.

Acum, la ceas de iarnă, mărginenii or fi băgat de mult oile în stâni şi or fi poposit la vatra cu foc, alături de copii şi de muierile lor. Se pregătesc de odihnă şi de binecuvântarea sărbătorilor care bat la uşă. Căci iarna este anotimpul cel mai drag tuturor românilor, nu doar neosteniţilor ciobani.

Când noiembrie a rupt şi ultima filă din calendar şi i-a făcut loc lui decembrie, începe vremea de bucurie. Postul Crăciunului e deja în toi, de ceva vreme mărginenii se-nfruptă doar cu bucate fără frupt şi se pregătesc de Sfinte Sărbători. În biserici (există în Mărginime biserici vechi de trei sute de ani: la Sălişte a fost zidită biserică încă din 1674, iar în Poiana Sibiului din 1771), se cântă deja un soi de colinde care vestesc apropierea unei mari bucurii pentru creştini. Şi încet, încet, prin obiceiuri unice, oamenii din această parte de ţară se apropie de Crăciun şi de sărbătoarea Sfântului Vasile.

Poate vă va veni greu să credeţi, dar pregătirile pentru sărbătorile de iarnă încep în Mărginime mult mai repede, cam pe la vremea când strugurii zemoşi sunt storşi şi transformaţi în licoare pentru zei. În preajma zilei de 25 octombrie, feciorii de prin sate, care formează aşa numita „bute a junilor”, se adună pentru a-l alege pe cel care le va fi gazdă pentru întreaga perioadă a sărbătorilor, perioadă caracterizată de colindat şi de şezători tematice, specifice acestui sezon. A doua zi se începe „adunatul vinului”, ceremonial care constă în adunarea de vin, din cel mai aromat şi mai bun, de la oamenii de vază ai satului. Ceremonialul se desfăşoară în timp ce junii cântă melodii săltăreţe de joc. Primul care va dărui vin junilor este tatăl fruntaşului buţii; acesta măsoară patru vedre de vin pe care-l toarnă apoi în butea din car. Aşa se procedează până în momentul în care butea este plină, iar alaiul se îndreaptă spre gazdă. Aici, butea este ceruită şi dusă în pivniţă, unde va sta nederanjată până în 24 decembrie, după ce flăcăii se întorc de la colindat.

Până în 24 decembrie însă, mai e cale lungă, dar cuvântul nostru, va călători repede, precum în poveste.

În ziua de 6 decembrie, feciorii, se adună pentru a alege conducătorii, adică un ghirău, un crâşmar mare şi un crâşmar mic. E nevoie apoi de 12 colindători, care sunt aleşi dintre feciorii care cântă frumos, precum şi de patru pârgari, adică feciori care vor purta sacul în care se adună darurile, şi care sunt aleşi din rândul celor care nu ştiu să colinde. Ghirăul trebuie să fie un amestec de calităţi fizice cu morale, precum Făt-Frumos din basme, deoarece el va conduce, nu-i aşa, un alai de feciori frumoşi şi pricepuţi în ale uratului. Trebuie aşadar să fie destoinic, să ştie cânta frumos, să cunoască multe urări, să fie voinic şi să aibă autoritate faţă de ceilalţi. El răspunde de bunul mers al lucrurilor pe întreaga perioadă a sărbătorilor. Cei doi crâşmari au în grijă pivniţa cu vinuri, iar pârgarii au îndatoriri gospodăreşti, cum ar fi dusul lemnelor la bucătărie, adusul apei, sau căratul colacilor şi al cărnii primite de colindători.

La terminarea ceremonialului de alegeri, feciorii se vor aduna, seară de seară de acum încolo, în casa gazdei, pentru a învăţa colinde şi pentru a pregăti cele necesare „buţii”. Serile vor avea de acum încolo un farmec aparte; la lumina focului din lemne înmiresmate ce trosnesc blând în sobe, tinerii pregătesc în felul specific lor vestirea marii taine. Colindele sunt amestecate cu poveştile despre sfinţi şi despre faptele lor. Nu rareori, gazda cinsteşte masa cu bucate de post, gustoase şi parfumate. Copiii satului mai pândesc şi ei pe la geamuri, în speranţa că vor fi primiţi şi ei, dar butea este privilegiul celor mari, în vreme ce rostul celor mici e să se joace şi să construiască oameni reci din zăpada care de-acum va fi căzut peste satele din Mărginime.

Cu o săptămână înainte de Crăciun fiecare aduce bucate la gazdă: varză, ouă, găini, făină şi altele. Acestea sunt colectate de către crâşmarul mare şi păstrate până cu câteva zile înaintea Crăciunului. Tot acum, se face ultimul joc înainte de sărbătorile de iarnă, ocazie cu care feciorii deseori îşi găsesc fetele menite ale fi soaţe. Săptămâna ce urmează este o săptămână care va aduce cu ea mult zor în gospodărie, ca şi mai mult timp pentru rugăciune şi închinăciuni. În dimineaţa de ajun, satele din Mărginime se îmbracă parcă în linişte. Oamenii au terminat de tăiat porcul de ceva vreme, casele au fost văruite şi rânduite, aşa că acum, prin case, zorul s-a mai ostoit. La fiecare casă se simte miros de cozonaci şi sarmalele fierb sfârâitor în străchini. Oamenii vorbesc parcă şoptit. E o impresie de tihnă şi pace în toate. Spre amiază însă încep pregătirile pentru marele eveniment care este colindatul. În casele lor, feciorii din bute se îmbracă în ţinută de sărbătoare: costumul ţărănesc format din cămaşa albă de bumbac cu mânecile şi gulerul cusute cu modele specifice, cioarecii din pănură albă , şerpar din piele cu modele şi cusături aurii, şi pieptarul din piele de miel. Nu se poate să lipsească o eşarfă tricoloră, apoi pălăria la care sunt puse pene mândre şi zurgălăii. Acest costum se poartă doar atât cât ţine butea. Astfel gătiţi, junii se adună la gazdă unde repetă de câteva ori colindele. Apoi, cu ghirăul în frunte, la vremea când prima stea şi-a făcut apariţia pe cer, junii pornesc la colindat. Se începe cu oamenii mai importanţi ai satului şi apoi la ceilalţi oameni din sat. La fiecare casă sunt ospătaţi cu cinste, după datină. Noaptea târziu, odată cu terminatul colinzii, cu toţii se întorc în casa gazdei, unde se vor înfrupta cu sarmale şi cu vinul pe care îl adunaseră cu câteva săptămâni înainte.

În prima zi de Crăciun are loc un alt obicei deosebit şi anume „Masa părinţilor”. Cu această ocazie fiecare fecior din bute invită la masă pe tatăl prietenului său. Nici unul dintre juni nu poate invita propriul părinte. Atmosfera este una sărbătorească, întâlnirea dintre cele două generaţii fiind un prilej deosebit pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru bucuria sărbătorilor, pentru a face rugi pentru anul ce va veni peste câteva zile, dar şi pentru a discuta problemele obştii.

În unele zone ale Mărginimii au loc acum jocuri cu măşti . Începând cu 27 decembrie, feciorii umblă, timp de trei zile îmbrăcaţi în diferite măşti, fiecare cu semnificaţia ei şi fiecare stârnind, după caz, teama copiilor şi râsul celor mari.

În noaptea de Anul Nou, fetele şi băieţii din bute se întâlnesc; acum se va face „de mărit”, adică ajutaţi de o văduvă vor face „vrăji” pentru a afla dacă se vor căsători în anul ce se pregăteşte să se nască. După miezul nopţii se merge la „ziorit”, adică se merge la fiecare casă şi se colindă la geam „Ziorile”, un fel de urare de Anul nou. Este din nou vremea de cinstire şi bucurie.

În 6 ianuarie, petrecerile junilor iau sfârşit. Din nou este prilej de bucurie. Se „plâng” acum butoaiele care atâta vreme au dat lapte iar acum sunt goale. În cântece care amintesc de un bocet, dar cu versuri ironice, butoiul gol este purtat într-o sanie trasă de măscărici pe toate uliţele satului. În 7 ianuarie va avea loc „Sărbătoarea Ionilor”, sărbătoare pregătită cu mult fast încă din zorii zilei de fetele care îmbracă în ornamente un car, brazi şi cai. La amiază, în sunete asurzitoare de pocnitori, începe ultima sărbătoare din calendarul iernii. Sărbătoarea are dublu rol, pe de o parte, cel de a ne despărţi de lumea tainică a sărbătorilor de iarnă şi pe de altă parte de a face trecerea spre sărbătorile şi ritualurile primăverii care vor avea drept numitor comun fertilitatea pământului. Ionii sunt luaţi pe sus şi cinstiţi cu răchie.

În piaţa satului se va încinge hora la care vor juca deopotrivă tineri şi bătrâni, fete şi femei. Oamenii îşi iau rămas de la zilele de sărbătoare. Vânticelul care adie în aer spune că nu mai sunt multe săptămâni până la vremea la care pământul va ieşi din amorţire şi va începe să cânte cântul primăverii. Ciobanii care au colindat şi au petrecut ştiu deja că e vremea să înceapă pregătirile pentru pornitul pe drumul muntelui. Din nou tovarăşi le vor fi doar mioarele. Şi cine ştie, poate în sinea lor se gândesc la vremea culesului de struguri când din nou vor pecetlui butea cu vin şi vor începe pregătirile pentru colindul din iarna viitoare. Până atunci, bunul Dumnezeu le va călăuzi paşii şi va avea grijă de familiile care rămân în sat pentru a păstra orânduiala, aşa cum o ştiu mărginenii de sute de ani.

Anamaria Pleşoianu