Crăciunul este de fapt o sinteză a ritualurilor păgâne legate de sărbătorile solstiţiului de iarnă (22 decembrie - când este cea mai lungă noapte din an) şi sărbătoarea creştină a naşterii Mântuitorului nostru. De altfel românii celebrează o sărbătore dublă: un Crăciun popular şi un Crăciun liturgic. Moş Crăciun înseamnă tradiţia, iar pruncul Isus (Naşterea Pruncului Sfânt) înseamnă credinţă. În urmă cu două milenii avea să marcheze începutul unei lumi noi având ca punct de pornire dimineaţa zilei de Ajun, când copii, şi nu numai, umblau cu cunoscutul colind „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”. Ciclul acesta avea 12 zile în care ultima zi culmina cu sărbătoarea creştină Crăciunul-credinţă. De altfel această sărbătoare mergea şi încă mai merge până la Anul Nou şi se încheia cu Botezul Domnului. Chiar dacă la ora actuală ne-am îndepărtat de acest model ortodox cu precădere românesc şi am adoptat modele din alte zone de pe glob moştenirea tradiţională încă persistă, iar tradiţia este la locul cuvenit. Nu trebuie să uităm că naşterea Mântuitorului corespunde şi cu venirea zăpezii fapt regăsit şi-n textul colindului „Moş Crăciun cu plete dalbe…”. Am putea spune mai mult despre semnificaţie, despre tradiţie, despre locul de unde vine Moş Crăciun, cu ce vine Măş Crăciun şi ce ne aduce Moş Crăciun, pentru copii , Tineri şi vârstnici.

Credinţe legate de Naşterea Domnului şi sărbătoarea Crăciunului

   Dacă Învierea Domnului nu corespunde ca perioadă şi dată, în schimb Naşterea Domnului este la aceeaşi dată pe întreg mapamondul, corespunzător cu sărbătoarea Crăciunului. Până în secolul III sărbătorile de sfârşit de an, neîncreştinate, se desfăşurau de-a-lungul mai multor zile, care culminau cu data de 24 decembrie, fiind cunoscute sub denumirea de „saturnalii” (celebrarea lui Saturn, zeul fertilităţii agriculturii la romani) şi corespundeau cu încheierea anului administrativ. În această perioadă calendarul roman oficializează sărbătoarea în ziua de 25 decembrie, sărbătoare care, după un secol (sec.IV), biserica o încreştinează sub denumirea de Crăciun, punând capăt ritualurilor păgâne. Întrucât data naşterii lui Isus fiind controversată, în anul 354 biserica creştină i-a hotărârea ca ziua de 25 Decembrie să fie oficializată ca zi a Naşteri Domnului Isus, corespunzător cu sărbătoarea Crăciunului şi începutul anului liturgic.
În Bizanţ, împăratul Iustinian (527-565), hotăreşte ca ziua de Naştere a Domnului să fie cea mai mare sărbătoare a imperiului.
În Franţa, consiliul prelaţiilor din anul 567, i-a hotărârea ca următoarele 12 zile, de după data de 25 Decembrie - dată corespunzătoare Crăciunului şi Naşterii Domnului, până la epifania din 6 ianuarie, să fie declarate „zilele sfinte ale creştinătăţii”.
Urmare a acestei hotărâri a creştinilor francezi, treptat, majoritatea creştinilor europeni adoptă aceste sărbători.
Irlanda încă din anul 561, prin Sfântul Patrick, a hotărât ca la data de 25 Decembrie să fie corespunzătoare Crăciunului.
În Anglia, Augustin de Canterbury, la anul 601, adoptă această mare sărbătoare a creştinătăţii – Crăciunul, la aceeaşi dată, pe întreg teritoriul.
În Germania, ambele sărbători: Crăciunul şi Naşterea Domnului, au fost propovăduite şi răspândite, în teritoriu, de Sfântul Bonifaciu, un secol mai târziu.
În ţările scandinave sărbătorile sfârşitului de an pătrund cu o sută de ani mai târziu (815), fiind preluate de la germani de către Sfântul Ansgar.
În ţările slave din zona de sud-est a Europei, sărbătoriile sunt răspândite de către propovăduitorul Sfânt Chiril aproximativ în aceeaşi perioadă cu celelalşte ţări nordice.
În Ungaria, sărbătorile pătrund la anul 997 prin Sfântul Adalbert.
Astăzi, Crăciunul, fiind prăznuit în aceeaşi zi cu Naşterea Domnului, sunt considerate, în întreaga lume creştină, cele mai mari sărbători ale creştinătăţii.