Braşov - Oraş de poveste
Vizualizari: 8511
Postat de ambient
Ultima modificare: 09.11.2014 11:14
De catre: administrator
Judet: BRASOV
Localitate: MUNICIPIUL BRASOV
Rating (1 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Braşovul este ca nostalgia unei iubiri trecute, este ca umbra unei muze de artist şi ca ecoul unei exclamaţii aventuroase!
În numele nostalgiei, Braşovul vă oferă Centrul Vechi, Turnul Alb şi Turnul Negru şi vechea cetate a Braşovului.
Centrul Vechi cu Piaţa Sfatului şi clădirile vechi datează din secolul al 15-lea. Aici puteţi vizita de asemenea şi Muzeul de Istorie- 1,3 km
Turnul Alb cu forma sa circulară şi Turnul Negru în formă pătrată erau punctele cheie de apărare ale oraşului vechi -1.4 km
Vechea Cetate a Braşovului este o construcţie din piatră şi lemn, în prezent transformată într-un restaurant medieval - 1.7 km
În numele revelaţiei creatoare, Braşovul vă oferă Biserica Neagră, Muzeul de Artă, frumoasele parcuri şi străduţe pietruite ale oraşului vechi, care pot să aprindă imaginaţia oricărui pictor sau scriitor.
Biserica Neagră (secolele 14 - 15), cea mai mare construcţie în stil gotic din România, având cea mai mare orgă din Estul Europei. Aici puteţi asculta concerte de muzică clasică (concertul cu ocazia Crăciunului este celebru) – 1.5 km.
Muzeul de Artă este o construcţie elegantă din anul 1902. Aici puteţi vizita Galeria Naţională care reuneşte creaţii ale celor mai importanţi artişti români şi o expoziţie de Artă Decorativă. Sălile de la parter găzduiesc expoziţii temporare şi alte manifestări culturale (concerte, simpozioane, lansări de carte etc.) - 700 m.
Strada Sforii (the Rope Street) este cea mai îngustă uliţă din Cetatea Braşovului. Deşi unii susţin că este o stradă veche şi că ar fi cea mai îngustă din Europa, totuşi, adevărul este că Strada Sforii a fost creată în sec. XIX ca un gang de acces pentru pompieri - 2 km.
În numele spiritului de aventură, Braşovul vă oferă Poiana Braşov, una dintre cele mai renumite staţiuni de ski din România, parcuri tematice (Aventura Park, Paradisul Acvatic, Ştrandul Noua sau Codlea) sau terenurile de tennis Olympia, trasee montane, Bungee Jumping Râşnov, zboruri cu parapanta sau deltaplanul, rafting pe Olt sau vânătoare.
Poiana Braşov este cea mai renumită staţiune pentru sporturile de iarnă şi în acelaşi timp, un centrul internaţional turistic foarte important. Are 12 pârtii de ski, cu diferite grade de dificultate, terenuri de sport, un lac, pub-uri şi restaurante. – 12 km
Vă rugăm semnati articolul