Amenajarea, omologarea, intretinerea si exploatarea partiilor si traseelor de schi pentru agrement
Vizualizari: 2074
Postat de romaniaturistica
Judet: Nespecificat
Localitate: Nespecificat
Rating (0 voturi):
Rating personal:
(nu sunteți logat)
Data adaugarii: 01.01.2012
Hotărârea Guvernului nr. 263/ 2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
(1) În scopul protecţiei turiştilor şi practicării schiului de agrement în condiţii de siguranţă pentru turişti, pârtiile şi traseele de schi pentru agrement vor putea fi utilizate numai după omologarea acestora.
(2) Asigurarea securităţii schiorilor pe pârtiile şi traseele de schi omologate constituie obligaţia administratorului acestora.
ART. 2
În sensul prezentei hotărâri, prin termenii următori se înţelege:
a) domeniul pentru schi - terenul care oferă condiţiile adecvate practică rii schiului pentru agrement;
b) pârtia de schi pentru agrement - acea parte a domeniului pentru schi amenajat care este destinată practicării schiului pentru agrement în condiţii de siguranţă pentru schiori;
c) traseul de schi - acea parte a domeniului pentru schi amenajat care face legătura între pârtiile de schi;
d) administratorul pârtiilor şi/sau traseelor de schi pentru agrement - persoana juridică sau fizică autorizată care le exploatează şi le întreţine în scopul practică rii schiului de agrement.
ART. 3
Refacerea oricăror lucrări executate pe pârtiile şi traseele de schi pentru agrement omologate, altele decât cele privind amenajarea sau întreţ inerea acestora, este în sarcina părţii care a angajat executarea lucrărilor respective.
ART. 4
(1) Omologarea pârtiilor de schi pentru agrement se face de Ministerul Turismului împreună cu consiliile judeţene în cadrul unor comisii special constituite, cu consultarea reprezentanţilor asociaţiilor profesionale de profil şi a consiliului local pe a cărui rază se află pârtia sau traseul de schi supus omologării.
(2) Administratorul va solicita omologarea pârtiilor de schi înainte de darea în exploatare a acestora.
(3) Este interzis administratorilor să exploateze pârtii şi trasee pentru schi care nu au fost omologate.
ART. 5
Persoanele care utilizează pârtiile şi traseele de schi sunt obligate să respecte regulile de conduită stabilite prin normele prevă zute la art. 4.
ART. 6
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) exploatarea pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement fără a fi omologate;
b) neasigurarea indicatoarelor de semnalizare, a balizelor şi a mijloacelor de protecţie în locurile şi la obstacolele periculoase;
c) neluarea măsurilor de interdicţie, totală sau parţială, a accesului pe pârtiile şi pe traseele de schi pentru agrement, în caz de ceaţă , viscol sau în cazul pericolului de declanşare a avalanşelor, precum şi în cazul utilizării acestora pentru antrenamente şi competiţii sportive;
d) efectuarea de lucrări pe pârtiile şi pe traseele de schi pentru agrement omologate, altele decât cele prevăzute în studiile şi proiectele de amenajare autorizate;
e) utilizarea pentru păşunat a pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement omologate;
f) neasigurarea postului de prim-ajutor pe pârtiile de schi pentru agrement omologate.
ART. 7
Persoanele fizice care au săvârşit faptele prevă ute la art. 6 se sancţionează cu amendă de la 800.000 lei la 1.000.000 lei.
ART. 8
Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 6 şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul cu atribuţii de control al Ministerului Turismului şi de cel al autorităţii administraţiei publice locale.
ART. 9
Contravenţiilor prevăzute la art. 6 le sunt aplicabile şi prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţ ionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 10
Normele privind omologarea, amenajarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement se stabilesc de Ministerul Turismului, cu avizul Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. 11
(1) Prezenta hotă râre intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 801/1996 pentru aprobarea Normelor privind amenajarea, omologarea, întreţ inerea şi exploatarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 25 septembrie 1996, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Daca detineti o partie de schi neomologata, va ajutam sa obtineti certificatul de omologare